Cine e ţiganca din "Sherlock Holmes 2"

Propulsată de adaptările după trilogia "Millennium", suedeza Noomi Rapace a fost preluată de Hollywood şi va apărea şi în noul "Alien".

Noomi Rapace a devenit celebră abia la ceva timp după ce a împlinit 30 de ani, însă, după ce a interpretat- o pe dura hackeriţă Lisbeth Salander în cele trei filme suedeze adaptate după trilogia "Millennium" a lui Stieg Larsson, a fost observată de Hollywood. Acum, Rapace are al treilea rol ca importanţă - al unei ţigănci care ghiceşte viitorul - în continuarea succesului "Sherlock Holmes" (2009), care are premiera în România în acest weekend. Deşi personajul ei este destul de departe de "Lisbeth", Rapace joacă şi aici un personaj de femeie puternică, o raritate la Hollywood, şi le ţine piept cu succes eroilor din rolurile principale Robert Downey Jr. (Sherlock Holmes) şi Jude Law (Dr. Watson). Lisbeth a trezit un demon în ea Dar actriţa suedeză nu se opreşte aici. Nici pe departe. Chiar înainte de lansarea "Sherlock Holmes 2: Jocul umbrelor", Rapace a devenit protagonista noului film din seria "Alien", numit "Prometheus" şi regizat de Ridley Scott, a cărui acţiune se petrece înainte de cea din filmele cu Sigourney Weaver. Vor urma "Passion", regizat de Brian De Palma, unde va interpreta o corporatistă afaltă în război cu rivala interpretată de Rachel MacAdams, dar şi "Knockout", biografia unui boxer suedez, Bosse Hogberg, care se în drăgosteşte de cântăreaţa de cabaret Anita Lindblom. Regia pentru acesta din urmă e semnată de Catherine Hardwicke ("Amurg", "Scufiţa roşie"). În loc să fie geloasă pe cea care i-a luat locul, în adaptarea americană după prima carte a lui Steig Larsson, "Fata cu un dragon tatuat" (premiera în România pe 30 decembrie), regizată de David Fincher, Rapace spune că este oarecum uşurată că a scăpat de acel rol. Ea spune că hackeriţa lesbiană, tatuată, care conduce o motocicletă poate fi un fel de rol blestemat. "Lisbeth a locuit în mine timp de un an şi jumătate şi e cert că ea mă controla", a declarat recent Rapace. "Eram la margina prăpastiei când am încheiat filmările. După trei lungmetraje, m-am simţit bine când i-am dat drumul". Rapace spune că acest rol a schimbat-o oricum. "Trezise un fel de demon în mine, cu kickboxing-ul şi condusul motocicletelor, aşa că era ca şi cum Lisbeth creştea în mine. Mă transformam într-o altă persoană. Dar am părăsit-o în ziua aceea. Aşa că nu o simt ca şi cum aş fi eu. Dacă eram îngrijorată că voi fi etichetată mereu ca Lisbeth Salander... Păi atunci nu mai e problema mea - Rooney Mara o poate păstra", a spus, categorică, Noomi. "Am vrut să devin feminină" Cât despre "Sherlock Holmes 2", filmul cu celebrul detectiv creat de Sir Arthur Conan Doyle a fost pentru Noomi o ocazie de a juca un personaj mai feminin. Ea a fost uimită de colegii ei de platou, Downey Jr. şi Law, care au insistat să-şi facă propriile cascadorii. "Au făcut aproape orice. E destul de comun în filme să vină cascadorii şi să facă toate lucrurile acelea fantastice, dar ei doi au făcut aproape totul în film. În afară de ce nu le dădea voie compania de asigurări!", a explicat Noomi. Ea nu s-a mai antrenat ca până acum, pentru a regăsi feminitatea din personajul ei, ţiganca Simza. "Am filmat scene de luptă şi îmi plac, sunt distractive. Dar de data asta nu am vrut să arăt de parcă tocmai ieşisem de la sală, mai ales fiind un film de epocă", a explicat ea. Şi, spre bucuria ei, şi personajul din "Prometheus" e unul care-şi păstrează feminitatea, deşi este "o femeie tipică din filmele lui Ridley Scott", potrivit spuselor ei. "Are asemănări cu Ripley (personajul din "Alien" jucat de Sigourney Weaver - n.r.), dar e mai feminină, e mai naivă la început", explică actriţa. "E plină de credinţă, e om de ştiinţă şi arheolog. Pleacă în această călătorie în spaţiu şi devine o luptătoare, un războinic, o supravieţuitoare", a detaliat ea, deşi trebuie să păstreze rolul un secret. Încă o schimbare pentru Rapace: în urmă cu trei ani nu vorbea o boabă de engleză. În prezent, însă, succesul a obligat-o să ştie engleză fluent. "Dacă eram îngrijorată că voi fi etichetată mereu ca Lisbeth Salander... Păi atunci nu mai e problema mea - Rooney Mara o poate păstra." NOOMI RAPACE, actriţă <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/77UdYWDkgVE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

  • Guy Ritchie: "Sunt fanul muzicii ţigăneşti"