Cine e Alexis Ohanian, tânărul milionar alb care a lăsat-o gravidă pe Serena Williams. Drama fostului iubit al sportivei americane care a divorțat pentru ea - GALERIE FOTO

Copilul aflat în pântecele celebrei jucătoare de tenis americane Serena Williams, 35 de ani, a devenit o mică stea mondială, cu multă vreme înainte de a veni pe lume. În afară de comentariile catalogate rasiste ale lui Ilie Năstase, care au făcut înconjurul lumii și care au primit deja o replică acidă din partea viitoarei mămici, logodnicul Serenei ocupă și el un loc central în toată isteria media provocată de sarcina imbatabilei sportive.

Alexis Ohanian abia a împlinit 34 de ani, este unul dintre fondatorii rețelei de socializare și știri Reddit și autor de bestsellere. S-a născut în 1983,  în cartierul new-yorkez Brooklyn, dintr-un tată de origine armeană – a cărui familie a fugit din Turcia ca să scape cu viața, la începutul secolului XX - și o mamă nemțoaică. A absolvit Universitatea Virgina în 2005 și este licențiat în comerț și istorie. Chiar în anul terminării studiilor superioare, alături de colegul său de facultate Steve Huffman, Alexis, pe atunci în vârstă de doar 22 de ani, a făcut lucrul pentru care este cel mai cunoscut și care i-a adus o avere considerabilă – înființarea Reddit.

Într-un timp record, Reddit a devenit unul din cele mai puternice siteuri din Statele Unite, fiind în prezent evaluat la peste 500 milioane de dolari, iar  Alexis și-a câștigat titulatura de ”primar al internetului”, după ce a câștigat mai multe procese privind încălcarea drepturilor de autor.

În anii următorii, Ohanian a contribuit la fondarea siteurilor breadpig.com, în 2007, și Hipmunk, în 2010, un celebru motor de căutare pentru planificarea vacanțelor iar în 2013, volumul său Without Their Permission: How the 21st Century Will Be Made, Not Managed, a devenit una din cele mai bine vândute cărți din SUA.

Serena și Alexis și-au anunțat logodna în decembrie anul trecut, după o relație secretă de mai bine de 15 luni, scrie thesunco.uk. Pe 20 aprilie, celebra jucătoare de tenis a dezvăluit, într-un video postat pe Snapchat, că este însărcinată în 20 de săptămâni și că a aflat că va fi mamă cu doar două zile înainte de încheierea Openul Australiei din luna ianuarie, turneu pe care l-a câştigat. Copilul se va naște în septembrie, lună în care Serena va împlini 36 de ani.

Numărul 1 mondial în tenis, a asigurat marţi, la Vancouver (Canada), unde a participat la conferinţa TED 2017, că îşi doreşte foarte mult să revină pe teren şi să joace din nou în circuitul WTA după ce va deveni mamă, "Cu siguranţă vreau să revin. Nu am terminat încă", a spus Serena. "Această sarcină este doar un nou capitol al vieţii mele. Copilul meu va fi în tribune şi sper că mă va încuraja", a adăugat ea.

Serena Williams s-a iubit anterior cu anternorul ei francez Patrick Mouratoglou, 46 de ani, a cărui relația cu sportiva americană a dus la destrămarea căsniciei sale.