Cine conduce Transelectrica?

Horia Hăhăianu, recent destituit de la conducerea Transelectrica, şi-a luat concediu medical, chiar dacă a revenit asupra demisiei de onoare şi îşi pretinde funcţia înapoi, au povestit pentru EVZ surse care cunosc situaţia.

Director interimar este fostul adjunct Octavian Lohan, care s-a instalat deja în biroul lui Hăhăianu, "echipat cu telefoane speciale". Hăhăianu a fost demis de Consiliul de Administraţie săptămâna trecută, în baza propriei demisii de onoare, dar şi a unui ordin de ministru emis la cererea premierului Mihai- Răzvan Ungureanu. Însă fostul director a revenit asupra deciziei, argumentând că are un contract de mandat care îi dă acest drept în termen de 30 de zile şi care face foarte dificilă demiterea.