Cinci zile până la Bac

Bacalaureatul începe luni, cu examinarea orală la limba şi literatura română. La această probă s-au făcut modificări controversate.

Aproximativ 230.000 de tineri susţin luni şi marţi prima probă a examenului de bacalaureat, cea orală la limba şi literatura română. Decizia Ministerului Educaţiei de a reduce proporţia clasicilor literaturii române în conţinutul subiectelor la această probă a provocat recent nemulţumirea reprezentanţilor Academiei Române, precum şi a unei părţi a opiniei publice. Ministerul a menţinut însă actuala formă a subiectelor, motivând că elevii trebuie să ştie să comunice în lumea reală, pe lângă faptul că trebuie să aibă un bagaj cultural important.

Dincolo de conţinutul probei, candidaţii trebuie să ştie câteva lucruri esenţiale pentru prima probă: că intrarea în sala de examen se face la ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă, că vor avea în faţă câte doi profesori de specialitate, că - în cazul în care subiectele nu le sunt pe plac - pot alege un al doilea bilet, cu preţul unui punct din nota finală. Aceasta urmează a fi calculată ca medie aritmetică între notele acordate de respectivii examinatori. Diferenţa dintre cele două calificative nu poate fi însă mai mare de un punct.

Fondurile de protocol, interzise cu desăvârşire

După limba şi literatura română, Bacalaureatul va continua cu alte două probe orale: la limba şi literatura maternă şi la limba şi literatura modernă. Modelele de subiecte pentru probele orale, elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, au fost publicate pe site-ul http://www.subiecte2008. edu.ro/. Săptămâna viitoare este programată o singură probă scrisă, tot la limba română.

Elevii sunt repartizaţi în 674 de centre de examen, iar lucrările vor fi evaluate în 137 de centre zonale de evaluare.

Într-un comunicat remis ieri, Ministerul Educaţiei reaminteşte că sunt interzise cu desăvârşire „colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor“, adică „tradiţionalele“ fonduri de protocol. Cei surprinşi săvârşind astfel de fapte riscă sancţiuni disciplinare, materiale, administrative, civile sau penale.

SESIUNEA IUNIE-IULIE

Calendarul examenului de bacalaureat

> 23-24 iunie: limba şi literatura română (proba orală);

> 24-25 iunie: limba şi literatura maternă (proba orală);

> 25-26 iunie: limba şi literatura modernă (proba orală);

> 27 iunie: limba şi literatura română (proba scrisă);

> 30 iunie: limba şi literatura maternă (proba scrisă);

> 1 iulie: proba obligatorie a profilului (proba scrisă);

> 2 iulie: o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializă rii (probă scrisă sau practică);

> 3 iulie: o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunză toare specializării (probă scrisă sau practică);

> 5 iulie: afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00-20.00);

> 7-8 iulie: rezolvarea contestaţiilor;

> 9 iulie: afişarea rezultatelor finale.