Cinci reguli şi cinci mituri ale căsniciilor durabile

Câţiva psihologi americani, citaţi într-un articol publicat pe site-ul webmd.com, răstoarnă unele legi ale căsniciei îndelungate pe care lumea le credea imbatabile. Ei spun că regula care spunea că soţii nu trebuie să meargă la culcare supăraţi este incorectă, că ceea ce numim "criza vârstei mijlocii" nu este de fapt o criză, că pasiunile diferite, nu cele comune ţin partenerii împreună şi că sexul la 50 de ani e mai satisfăcător faţă de cel din tinereţe.

  • Mit 1: Conflictele neîncheiate înainte ca cei doi să meargă la culcare duc la frustrări şi resentimente
  • Adevăr: Puneţi capul pe pernă înainte de a finaliza disputa. Conflictele se rezolvă mai bine după ce soţii s-au liniştit şi sunt odihniţi

Se spune că o dispută încheiată fără concluzii şi cu nervi nevărsaţi ne face să ne trezim a doua zi mai supăraţi pe partener şi mai tensionaţi decât la culcare. Este greşit, spune John Gottman, profesor de psihologie la Universitatea din Washington şi autor al lucrării "Cele şapte principii care fac o căsnicie să meargă".

Gottman spune că atunci când oamenii sunt copleşiţi de emoţii intense, cum e furia, experimentează ceea ce psihologii numesc «inundaţie», un răspuns psihologic în care inima bate puternic şi puterea de concentrare este limitată. În aceste condiţii, capacitatea de a da argumentele logice, de a le asculta pe cele ale partenerului şi de a discuta amiabil sunt extreme de reduse.

Astfel, Gottman sfătuieşte cuplurile ca în loc să se certe la nesfârşit pe subiectul care i-a înfierbântat să-şi dea un sărut de noapte bună, de şase secunde, mizând pe faptul că cele şase secunde le amintesc celor doi de afecţiunea pe care şi-o poartă. În dimineaţa următoare, lucurile sunt mai clare în minţile lor şi pot avea o discuţie constructivă.

  • Mit 2: Vine o zi în care cei doi realizează că, pe nesimţite, s-au îndepărtat unul de altul şi că dragostea dintre ei s-a stins
  • Adevăr: O căsnicie nu este susţinută de sentimente ci, mai ales, de eforturile pe care le fac cei doi pentru mariajul lor

În momentul în care cei doi realizează că s-au îndepărtat unul de celălalt, cred că acest lucru a fost cauzat de faptul că personalităţile lor s-au schimbat şi că interesele nu mai corespund. Însă psihologii ne îndeamnă să ne uităm la cuplurile fericite şi să observăm cât de puţine lucruri au în comun.

Dacă ar fi să acceptăm ideea că partenerii cu aceleaşi gusturi şi interese sunt mai fericiţi, ar însemna că cele mai fericite căsnicii sunt cele intermediate de agenţiile matrimoniale. Însă lucrurile nu stau aşa. Diane Sollee, reprezentanta unei agenţii matrimoniale, spune că partenerii cu o căsnicie durabilă sunt cei care au trecut prin sute de conflicte, boli, probleme financiare, chestiuni legate de copii, poate chiar şi adulter. "Cuplul rezistă pentru că cei doi au înţeles că sunt o echipă şi au muncit să fie împreună, atât în perioade de criză cât şi în vremurile bune".

  • Mit 3: Pe măsură ce partenerii îmbătrânesc, sexul nu mai contează pentru ei
  • Adevăr: Nu există motive reale, în afara celui medical, pentru care sexul să dispară

Ideea că de la o vârstă cuplurile intră în "hibernare" din punct de vedere sexual este falsă, spun experţii americani. Ei citează un studiu britanic care arată că 64% dintre femeile care au ajuns la menopauză au o viaţă sexuală la fel de bună sau chiar mai bună decât înainte. Iar acest lucru se întâmplă tocmai pentru că partenerii, după atâţia ani de relaţie, ştiu foarte bine ce le place şi ce nu le place din punct de vedere sexual.

Psihologii de la Universitatea Dalhouise din Canada au studiat şi ei problema şi au ajuns la concluzia că satisfacţia sexuală este strâns legată de modul în care partenerii comunică despre acest subiect.

  • Mit 4: Când copiii pleacă de acasă, nimic nu mai ţine cuplul împreună
  • Adevăr: Mariajul poate înflori în acea perioadă de libertate

Mulţi părinţi au parte de o mare tristeţe când copiii lor se mută, iar casa le pare goală şi prea liniştită. În acele momente, cei doi realizează brusc că ei nu mai aparţin unul altuia. "Dacă partenerii au impresia că legătura lor este distrusă, acest lucru nu are legătură cu plecarea copiilor. Înstrăinarea s-a produs cu mult timp în urmă, iar plecarea copiilor i-a făcut doar să realizeze acest lucru", spune psihologul Gottman.

James Bray, psiholog la Colegiul de medicină Baylor din Houston, spune că pentru unele cupluri satisfacţia în căsnicie creşte odată ce copiii părăsesc cuibul. După o perioadă de acomodare de 6-12 luni, cei doi realizează că au mai mult timp liber, mai mulţi bani, mai multă libertate şi mai puţine motive de ceartă. Bray recomandă cuplurilor să sărbătorească plecarea copiilor şi să vadă în acest lucru un succes al faptului că au reuşit să crească nişte adulţi independenţi.

De asemenea, el îndeamnă partenerii să-şi găsească preocupări interesante şi să se dedice pasiunilor pentru care nu au avut timp până atunci.

  • Mit 5: Fiecare bărbat trece printr-o criză a vârstei mijlocii
  • Adevăr: Nu este o criză, şi nu se întâmplă doar bărbaţilor

Este adevărat că unii oameni fac nebunii atunci când ajung la o anumită vârstă, iluzionându-se că se reîntorc astfel la tinereţea care a trecut. O blondă de 20 de ani este deseori soluţia pe care o găsesc bărbaţii în această criză. Psihologii spun însă că aceste escapade nu sunt o regulă, ci mai degrabă o găselniţă telenovelistică. Totuşi, se întâmplă ceva pe la mijlocul vieţii.

Pe la 40, 50 de ani, pot avea loc schimbări importante în carieră, apar primele boli serioase ori decesul unui părinte, iar aceste lucruri naturale ne fac să ne reevaluăm viaţa. Sfatul psihologilor este ca, în această perioadă, indivizii să-şi restabileasă priorităţie, să îşi amintească de pasiunile şi interesele lor, să se bucure de căsnicia pe care o au şi de satisfacţiile profesionale pe care le-au înregistrat de-a lungul timpului.