Cinci morţi şi 41 de răniţi pe Aeroportul Băneasa. Ce fac autorităţile? | VIDEO

Cinci morţi şi 41 de răniţi pe Aeroportul Băneasa. Ce fac autorităţile? | VIDEO

Cinci persoane "decedate" şi 41 "rănite" este bilanţul simulării care a avut loc astăzi pe Aeroportul Aurel Vlaicu, un exerciţiu efectuat de către Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în colaborare cu Prefectura Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii".

"Scopul exerciţiului l-a reprezentat verificarea capacităţii de organizare şi de comandă în cazul unei situaţii de urgenţă. S-a verificat, de asemenea, şi capacitatea modului în care s-a pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov", a declarat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, prezent la eveniment.

Situaţia operativă a exerciţiului presupune o aeronavă căreia, în momentul contactului cu solul, îi explodează un cauciuc la trenul de aterizare. Trenul principal de aterizare se rupe fapt care duce la ruperea fuzelajului şi la apariţia unui incendiu. Aeronava are la bord 80 de pasageri, dintre care 5 au decedat iar 41 au fost răniţi în urma "accidentului". Trei minute până la apariţia salvatorilor

La 3 minute după eveniment, apar primele forţe de intervenţie, ale aeroportului, constituite din ambulanţe şi maşini de pompieri. La 10 minute apar forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar zona este izolată complet. După stingerea incendiului, pasagerii sunt scoşi din avion şi sunt duşi la un spital de campanie improvizat în câteva minute în apropierea incidentului, unde sunt examinaţi şi se ia o decizie în ceea ce priveşte spitalizarea lor, în funcţie de gravitatea rănilor.

Este constituită o celulă de criză care va demara o anchetă. În funcţie de gravitatea accidentului, aeroportul este închis sau nu. Dacă este închis, avioanele care trebuiau să aterizeze sunt redirecţionate către alte aeroporturi, de regulă spre Constanţa (în cazul în care sunt probleme la Bucureşti).

Forţele care au participat la acest exerciţiu sunt Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Serviciul Poliţie Transporturi Aeriene AIBB AV, Punct Poliţie Frontieră AIBB AV, Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism.

Ne puteți urmări și pe Google News