Incendii în serie, noaptea trecută, în parcarea unui bloc din Galați. Au fost cuprinse de flăcări două Mercedes, un Audi, o Dacia Sandero şi un Renault Clio.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului. Cel mai probabil, maşinile au fost incendiate intenționat. Focul pare să fi fost pus la una sau ldouă dintre autoturisme, iar flăcările s-au extins apoi în toată parcarea.
Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la 222.000 lei, iar cea a bunurilor salvate, la 250.000 lei.
Poliția Galați a deschis o anchetă în caz pentru a-l identifica pe incendiator și face cercetări într-un dosar penal de distrugere calificată.