Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii -FNGCIMM S.A. IFN a primit deja solicitări de garantare de la Banca Italo-Romena, Banca Românească, Banca Transilvania, Banca Carpatica și CEC Bank, în cadrul „Programului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii”, aprobat prin OUG 92/2013.
Programul oferă antreprenorilor posibilitatea de a accesa linii de credit pentru capital de lucru în valoare de maxim 5.000.000 lei pe IMM, garantate de catre FNGCIMM în procent de cel mult 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, pe o perioadă de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni.
Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanţarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanţarea altor credite în derulare ale beneficiarului.
Costul total al finanțării este dat de rata dobânzii ROBOR + maxim 3,5/ an la care se adaugă prima de garantare datorată de către beneficiar de 1,99% pe an din valoarea garanției aprobate, fiind probabil cea mai ieftină creditare de pe piață.
Finanțatorii înscrisi în „Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii” sunt: Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, Banca Românească, Banca Comercială Carpatica, Intesa San Paulo Bank, Alpha Bank, Banca Comercială Romană, Unicredit Tiriac Banc, Piraeus Bank, Bancpost, Leumi Bank, Banca Română de Credite și Investiții SA, Banca Italo-Romena, Banca Comerciala Feroviară, Volksbank, OTP Bank, Marfin Bank, Nexte Bank.