Cimitir pe Lună

Cimitirele sunt aşa demodate. Aşa s-au gândit fondatorii companiei americane Celestis Inc, care, pentru minim 10.000 de dolari, îţi trimite cenuşa în spaţiu, scrie Gizmodo.com.

Mai mult, în curând, pentru cei cu buzunarele şi mai bine „mobilate” va exista şi opţiunea trimiterii cenuşii pe Lună. „Până la urmă este mai aproape de Rai”, spune unul dintre reprezentanţii companiei.

Celestis Inc, care în acest moment foloseşte rachete pentru a duce rămăşiţele umane în spaţiu, va folosi începând de anul viitor roboţi capabili să aselenizeze pentru a duce cenuşa şi pe satelitul natural al Pămîntului, dacă cineva doreşte să-şi petreacă eternitatea acolo, bineînţeles după ce moare.   Demersul va fi posibil graţie unui parteneriat încheiat cu compania Odyssey Moon, cea care intenţionează să reexploreze luna, independent de NASA, cu ajutorul unor astfel de roboţi. În ultimii 11 ani, rachetele Celestis au transportat în spaţiu cenuşa a sute de oameni, din 14 ţări. Printre cei mai cunoscuţi decedaţi care îşi duc somnul de veci în Cosmos se numără astronautul Gordon Cooper şi actorul din serialul „Star-Trek”, James Doohan.