Inflația anuală a fost în 2014 de 0,83%, cel mai mic nivel înregistrat de România în ultimii ani, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică.
BNR și-a atins astfel ținta de inflație pentru 2014, în condițiile în care aceasta a fost fixată la 2,5%.
Preţurile de consum au scăzut în decembrie cu 0,1% comparativ cu noiembrie 2014.
Totodată inflația medie, respectiv creșterea de prețuri din ultimele 12 luni (ianuarie 2014 – decembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2013 - decembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,4%, a mai anunțat INS.
Topul scumpirilor
În categoria alimentelor, cele mai mari scumpiri au fost la mierea de albine, cu o creștere de preț de 8% în perioada ianuarie decembrie 2014, și la ouă, unde prețurile au crescut cu 6% în 2014.
Scumpiri mai importante au fost în categoria serviciilor, cu un plus de 5%, la serviciile poștale, aproape 5% la servicii medicale, și 2,5% la servicii de transport rutier.