Cifrele neputinței. Câți elevi nu au reușit să obțină cel puțin media 5 la Evaluarea Națională

Primele date, neoficiale, arată că cel puțin 30% dintre candidații la Evaluarea Națională nu au reușit să obțină media 5, după publicarea rezultatelor.

Cifrele se referă la situația la nivel național. 

Procentul a fost calculat de publicația din domeniul educației www.edupedu.ro și are la bază rezultatele oficiale, generale, pe întreaga țară, afișate azi în toate centrele de examen.

Potrivit sursei citate, dintre cei 155.022 de elevi înscriși în acest an la Evaluarea Națională, 31,08% nu au reușit să atingă pragul mediei 5. 

Este posibil însă ca dintre cei care nu au luat media 5 să fie și candidați care, deși înscriși, nu s-au prezentat la examen. 

În cifre exacte, cei care s-au clasat sub pragul mediei 5 sunt în număr de 48.182 de elevi. Probleme mari, în privința elevilor care au luat sub 5, ca medie, sunt în județele Giurgiu și Teleorman. La care se adaugă Mehedinți și Dâmbovița. 

În județul Giurgiu peste 48% au luat sub media 5. în Teleorman, procentul celor aflați sub pragum minim este puțin peste 45%. 

În schimb, Bucureștiul și Clujul se află la polul opus. Doar 16% dintre candidați nu au luat cel puțin media 5.