Ciclonul care s-a abătut asupra orașului Milano și peste cei 1,3 milioane de locuitori ai săi, va veni și spre România, anunță meteorologii. Milano s-a trezit în inima unei furtuni, inundând cartiere.
Ciclonul a făcut ravagii în nordul Italiei
Serviciile de urgență au fost nevoite să efectueze evacuări în aceste zone cu barca. În afară de Milano, alte regiuni din nordul Italiei, precum Toscana și Emilia-Romagna, au fost, de asemenea, grav afectate de vremea rea, cu ploi depășind media lunară în doar 24 de ore.
Mii de oameni au rămas fără electricitate din cauza vântului puternic care a răsturnat copacii și liniile electrice. Pompierii au efectuat salvări, inclusiv a unei femei și a copiilor ei, blocați în mașină.
În Italia, locuitorii din sud au temperaturi de 35 de grade, iar în nord casele oamenilor au fost înghițite de ape. Sute de localnici și-au părăsit locuințele, pompierii au evacuat bătrâni și oameni imobilizați în bărci pneumatice.
În unele case, apa este până la brâu. Echipajele de salvare au căutat victime cu elicopterul. În regiuni din Lombardia, mai multe poduri au fost dărâmate, lângă Bologna, vița de vie și livezile au fost distruse, informează meteoetradar.
Furtuna care a făcut ravagii în Italia se îndreaptă spre România
Nordul Italia se află sub cod roșu de ploi până vineri. Aceeași situația este și în Germania, iar în Serbia este emis un cod roșu de vânt. În Ungaria, meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni. Furtuna urmează să ajungă și în România, în zilele următoare, anunță ANM.
„Ciclonul care a produs şi va mai produce pagube în mare parte a Europei se va deplasa către nordul continentului în următoarele zile. Ţara noastră se află la periferia sa estică, motiv pentru care la noi vântul va fi cel care ar putea crea unele probleme.
Până vineri seara în Caraș-Severin va fi un cod portocaliu de vânt, iar alte județe din vest și centru vor fi sub cod galben. Săptămâna viitoare, Europa Centrală va fi traversată de o furtună care va aduce ploi de vară în aproape toată țara”, potrivit meteorologului Simona Căşună.