Mai multe persoane s-au simţit rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul concertului susţinut de Lady Gaga, în Piaţa Constituţiei. Şi cântăreaţa a avut probleme de sănătate chiar în timpul reprezentanţiei.
Şase persoane aflate la concertul Lady Gaga au sunat, aseară, la Urgenţe, pentru că s-au simţit rău. "Am avut şase intervenţii, nimic grav. Toate persoanele au primit asistenţă medicală la locul desfăşurării concertului", a spus Bogdan Opriţa. Pentru artistă, care a mărturist chiar în timpul show-ului că s-a simţit rău, au fost puse la dispoziţie două ambulanţe private. Nu a fost nevoie însă de intervenţia medicilor. "Am avut contract pentru acordarea asistenţei medicale la acest concert. Evenimentul s-a desfăşurat fără incidente medicale", a spus purtătorul de cuvânt al BGS, Antoniu Ungureanu, pentru medifax.ro. Lady Gaga a susţinut, joi seară, un show de peste două ore, în Piaţa Constituţiei, în faţa unui public de circa 35.000 de persoane, cărora le-a cântat hituri precum "Alejandro", "Just Dance" şi "Judah". Concertul de la Bucureşti a fost cel de-al doilea pe care Lady Gaga l-a susţinut în Europa în cadrul turneului "The Born This Way Ball". Cântăreaţa americană a mai concertat la Sofia marţi seară, iar următorul show al artistei este programat la Viena, sâmbătă.