Christoph Daum, selecționerul echipei naționale, a declarat că fanii au dreptul să-i ceară demisia, atât timp cât îi încurajează pe „tricolori”.
Christoph Daum, selecționerul primei reprezentative, a vorbit la finalul meciului cu Armenia despre scandările publicului prezent pe „Arena Națională”. În finalul jocului, suporterii i-au cerut tehnicianului german să demisioneze, chiar și după golul marcat de Alexandru Maxim. Daum a afirmat că fanii au acest drept.
„Nu știu ce a scandat tribuna, dar fanii au dreptul de a-mi cere demisia. Singurul lucru pe care îl cer fanilor este să încurajeze echipa. Dacă sunt împotriva mea fanii, pot rezista presiunii. Meciul cu Armenia a fost foarte greu, chiar dacă am avut multe ocazii și posesie cu 20% mai mare, să marchezi este ceea ce face diferența. E bine că echipa nu a cedat. Atât timp cât ai ocazii, crezi că poți marca și caștiga până în ultima secundă. Nu vreau să vorbesc despre șansele noastre, vreau să vorbesc despre proiectul de a crea o nouă echipă. Vrem să ne păstrăm șansele matematice, trebuie să felicit băieții pentru cum s-au luptat și este un semn bun, că suntem în creștere. Sunt lucruri pe care le putem face mai bine", a spus Daum la TVR.