Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a avertizat, astăzi, la Beijing în legătură cu "riscul unei spirale de instabilitate financiară mondială" dacă puterile economice ale planetei nu reacţionează împreună la criza datoriei din Europa şi la ameninţările recesiunii, relatează AFP, citată de Agerpres.
Oficialul FMI a estimat, totodată, că Asia nu este ferită şi a făcut apel la China să se doteze cu o monedă mai puternică, în timp ce nivelul slab al yuanului este considerat ca fiind la originea excedentelor comerciale enorme acumulate de către Beijing.
"Dacă nu acţionăm împreună, economia mondială riscă o spirală de incertitudine şi instabilitate financiară", a avertizat Lagarde, referindu-se la criza datoriei şi la ameninţările recesiunii, într-un discurs rostit la începutul unei vizite de două zile în China. "Economia mondială a intrat într-o etapă periculoasă şi incertă", a subliniat directorul FMI.
"Reuniunea de la Bruxelles a fost un pas în direcţia cea bună", a declarat aceasta în legătură cu summitul Uniunii Europene în cursul căruia a fost decis la sfârşitul lunii octombrie ultimul plan de salvare a zonei euro şi a Greciei, şi Europa i-a cerut ajutor Chinei.
Christine Lagarde a sosit la Beijing pentru prima sa vizită în China în calitate de director al FMI. Anterior ea a fost la Moscova. După China, Christine Lagarde va pleca în Japonia.
Citiţi şi:
- Şefa FMI, Christine Lagarde, arată slăbiciunile Rusiei