Nicolas Sarkozy a convins majoritatea francezilor de nevoia de reforme - ramane acum sa le aplice.
Spre deosebire de Jacques Chirac, care a fost reales subliniind nevoia de coeziune sociala, dl Sarkozy a venit cu un mesaj clar si raspicat: reabilitarea muncii, rasplatirea efortului si restabilirea autoritatii.
A stiut sa se prezinte ca un politician cu o vasta experienta, dar si unul care s-a distantat de predecesorul sau. Au votat cu el majoritatea pensionarilor, iar impotriva lui, bugetarii, care se tem de zelul sau reformator.
Pentru a-si pune in aplicare programul, Sarkozy are nevoie de o majoritate parlamentara: partidul sau de centru-dreapta va trebui sa castige alegerile din iunie.
El vrea sa puna capat saptamanii de lucru de 35 de ore, sa schimbe codul muncii, care ii ocroteste pe cei angajati in detrimentul celor care nu pot gasi de lucru, si sa impiedice oprirea totala a transportului public pe timp de greva. Mult va depinde de atitudinea puternicelor sindicate si de reactia suburbiilor.
Daca isi va impune reformele, Sarkozy ar putea retura motorul economic franco-german al UE. Noul presedinte vrea sa adanceasca integrarea europeana, dar si sa protejeze cumva Uniunea de efectele globalizarii si imigratiei.
Spre deosebire de cancelarul Angela Merkel, Sarkozy nu doreste repunerea pe tapet a Tratatului Constitutional al UE, ingropat de alegatorii francezi si olandezi. El sustine o formula agreata la Londra: semnarea unui minitratat, ratificabil doar prin votul parlamentului, care sa degripeze institutiile UE.
Sarkozy se opune admiterii Turciei in UE, o candidatura sprijinita de SUA. Altfel, se asteapta o imbunatatire a relatiilor dintre Paris si Washington - Sarkozy admira America, fara sa fi aprobat insa razboiul din Irak.
Sarkozy a demonstrat ca poate convinge si strange voturi, inclusiv din afara bazinului traditional al dreptei. Ramane de vazut daca va avea forta de a duce la bun sfarsit proiectul sau reformator in fata unei puternice rezistente la schimbare. Intreaga Europa ar avea de castigat.