Obama se distanţează în sondaje. Îl ajută criza financiară, care a schimbat fişa postului de la Casa Albă. Nu se mai caută un comandant suprem care să extragă America din aventura irakiană fără pierderi strategice mari şi să facă faţă noilor ameninţări internaţionale. Se caută mai curând un cap limpede, care – sprijinit de un Congres de aceeaşi coloratură politică – să ţină economia pe linia de plutire în vremuri care se anunţă vitrege.

Obama începe să se modeleze după noua fişă. Nu convinge atât de mult prin programele propuse, care vor agrava dezechilibrul bugetar şi mai mult decât contrapropunerile lui McCain. Mai degrabă convinge etalând un calm cvasiprezidenţial în plină furtună financiară, în contrast cu agitaţia manifestată de rivalul său.

Astfel, candidatul democrat lipsit de experienţă politică, relativ necunoscut, cu un palmares modest în Congres şi fără sprijin la Washington, reuşeşte să fure mantia lui McCain. Iar candidatul republican, cu un surplus de vechime în politica americană şi veteran al războiului rece, pare deodată ezitant şi nesigur.

Judecând după lipsa de popularitate a actualei administraţii, democraţii erau şi sunt într-un fel sortiţi să recucerească Casa Albă. Marele handicap al oricărui candidat republican era asocierea cu George W. Bush şi mai ales cu războiul din Irak. McCain, partizan al războiului din Irak, a reuşit să atenueze acest handicap prin iniţiative care mergeau împotriva politicii partidului şi uneori împotriva curentului general. În acest sens, este un politician înclinat să-şi asume riscuri.

Şi-a asumat şi acum, în primul rând prin alegerea unui coechipier surpriză. McCain şi-a asigurat astfel sprijinul dreptei conservatoare din propriul partid. În rest, Sarah Palin nu i-a adus mare lucru. Din contră, McCain şi-a sacrificat principalul atu, cel al experienţei politice. S-a asociat cu o novice, care ar putea accede la Casa Albă – în cazul în care el ar câştiga alegerile de la 4 noiembrie, dar nu şi-ar putea duce mandatul până la capăt din diverse motive. Apoi a riscat propunând întreruperea campaniei şi repezindu-se la Washington pentru a se implica fără mare succes în stăvilirea crahului; a subscris la planul iniţial respins tocmai de membrii partidului său. Tot aceştia se arată sceptici faţă de principala sa propunere, aceea ca statul să preia la costul de 300 miliarde dolari creditele ipotecare nerambursabile ale celor care riscă să ajungă în stradă.

Într-o campanie în care platformele politice au trebuit schimbate şi în care detaliile tehnice sunt prea complicate pentru electorat, reacţiile la criză şi, în ultimă instanţă, personalităţile candidaţilor au ajuns să conteze mai mult decât în trecut. În acest context, echipa de campanie a democraţilor a reuşit să-l prezinte pe Obama drept un candidat echilibrat şi impasibil, iar pe McCain drept un politician imprevizibil.

Echipa lui McCain ezită între a intensifica atacurile personale la adresa candidatului democrat, aşa cum este tentată să facă tot timpul dna Palin, şi a combate excesele bugetare ale platformei lui Barack Obama. McCain ar prefera a doua variantă, măcar pentru faptul că – dacă tot ar fi să piardă alegerile – le-ar pierde în mod elegant. Din păcate pentru el, opinia publică, marcată de criză, este mai puţin interesată de avertismentele sale privind politica fiscală sau disciplina bugetară. America începe să accepte dictonul mai curând european: unde se poate, decide piaţa; unde nu, decide totuşi statul.

În această conjunctură s-a ajuns ca Obama, deşi necunoscut, să înceapă să inspire mai multă încredere. Pentru McCain, ultima confruntare televizată este şi ultima şansă.

Barack Obama se distanţează de John McCain