Armata Roşie a intrat în Bucureşti pe 28 august 1944. Printre cei care au mobilizat populaţia să-i întâmpine pe militarii sovietici în Colentina s-au aflat şi comuniştii ilegalişti Chivu Stoica şi Gheorghe Apostol, care aveau să capete funcţii la vârful statului.
„Un bou de un anumit soi”
Chivu Stoica, născut în 1908, a fost prim-ministru între 1955 şi 1961 şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967, funcţie în care a fost înlocuit de Nicolae Ceauşescu. Devenise membru PCR în 1931, iar în 1933 a fost condamnat la închisoare pentru participare la greva de la Atelierele Griviţa. Pe 17 februarie 1975 s-a sinucis în vila sa din cartierul Primăverii, împuşcându-se în gură cu arma de vânătoare. Potrivit unei destăinuriri a lui Silviu Brucan, Gheorghe Gheorghiu Dej îl considera pe fostul său coleg de închisoare „un bou de un anumit soi”.
Tăiat de la porţie de Gospodăria de partid
Gheorghe Apostol, născut în 1913, a ocupat din 1945 până în 1952 funcţia de preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii, apoi al Consiliului General al Sindicatelor,1955-1961 şi 1967-1969. A fost în două rânduri prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, 1952-1954 şi 1961-1967. Între 1954 – 1955 a fost prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. La Congresul al X-lea al PCR din anul 1969, Gheorghe Apostol a fost eliminat din conducerea partidului în care intrase în cu 35 de ani înainte. A fost iniţiatorul „Scrisorii celor şase” citită la „Europa liberă” pe 11 martie 1989. A murit în 2010 cu regretul că Ion Iliescu nu l-a primit la „revoluţie” şi că în anii cât a fost marginalizat de Ceauşescu nu a avut voie nici să se aprovizioneze de la Gospodăria de partid, nici să se trateze la policlinica CC al PCR.
O căruţă trasă de un cal şi o vacă
Despre intrarea „glorioasei” Armate Roşii în capitală, Corneliu Coposu povestea, în 1993: „Ruşii au sosit în Bucureşti pe 28 august. Eu am avut “onoarea” să-i primesc, pentru că n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia să-i primească primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El însă a spus: „Eu nu mă duc, că pun ăştia pe mine”. Eram secretar general al Consiliului de Miniştri si m-am dus eu, împreună cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care ştia ruseşte. Cunoscând deja apetitul ruşilor pentru maşini frumoase, ne-am dus cu o maşină mai prăpădită si i-am aşteptat acolo, la marginea Colentinei. Au apărut ruşii! Când i-am văzut, mi-am zis: «Ăştia-s biruitorii Wehrmachtului?!» Era o căruţă, la care erau înhămaţi un cal şi o vacă!!! Penibilă intrare!”.