Chițoiu nu mai are cale de scăpare. Când va ajunge pe mâna anchetatorilor

Daniel Chitoiu

Daniel Chițoiu, fostul ministru implicat într-un grav accident rutier, va fi externat marți, la șase zile de la accidentul rutier în care au murit două persoane.

Daniel Chiţoiu va da declarații autorităților astfel încât aceștia să poată stabili contextul în care s-a produs tragicul accident rutier.

Autoritățile merg pe ipoteza conform căreia Daniel Chiţoiu ar fi vorbit la telefon în timp ce era la volan și a intrat pe contrasens, provocând accidentul mortal.

Fostul ministru va fi audiat după Anul Nou.

Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, a fost rănit, joi, după ce a fost implicat într-un accident soldat cu moartea a două persoane, soț și soție, în localitatea Cotmeana, județul Argeș.

Conform martorilor, o mașină a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de un alt autoturism. O femeie, de 73 de ani, și un bărbat, de 82 de ani, au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite, au transmis polițiștii.