Chirurgul Radu Zamfir se implică în donarea de sânge: „Azi suntem sănătoși. Mâine dacă am avea nevoie, ne-am bucura să doneze cineva pentru noi”

De ani buni, spitalele din România se confruntă cu o criză de sânge majoră. În acest context, la Centrul de Transfuzie Sanguină București va fi lansat, vineri, începând cu ora 13.30, programul „Banca de sânge”, care are drept scop crearea unei comunități online de donatori constanți. Cu această ocazie, directorul Centrului, dr. Doina Goşa, va prezenta cele mai noi statistici legate de donarea de sânge în România.

La acest eveniment va fi prezent și medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, unul dintre cei mai experimentați chirurgi din România, specialist în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, chirurgie oncologică, chirurgia sânului, dar și în prelevări de organe. De altfel, de-a lungul timpului, dr. Zamfir a participat la numeroase campanii umanitare.

 

 „Există permanent un deficit de sânge față de necesar, sângele este indispensabil atât unor pacienți cu afecțiuni cronice, cât și acelor pacienți care urmează să suporte intervenții chirurgicale complexe, a căror desfășurare ar fi imposibilă și periculoasă fără o rezervă de sânge preexistentă. Donarea de sânge este un gest profund umanitar. Din ce în ce mai multă lume înțelege acest gest. Gândind simplu, azi suntem sănătoși, dar mâine dacă am avea nevoie, ne-am bucura să doneze cineva pentru noi. Viața pacientului poate depinde de acest sânge”, ne-a declarat medicul Radu Zamfir, care a precizat că s-a aflat și el în postura de donator de sânge și că va răspunde oricând unui astfel de gest umanitar.

 

La rândul său, dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, declara, într-un interviu pentru EVZ, că educația medicală este o soluție pentru creșterea numărului donatorilor: „Pentru că noi suntem prizonierii sângelui! Nu este un medicament pe care să-l inventăm sau pe care să-l cerem, în stradă - dacă e nevoie - , autorităților. Nu! Avem sânge doar dacă donează românii. Noi, ca să stăm confortabil, ar trebui să avem 500 de oameni aici, deci 500 de oameni ar trebui să vină zilnic să doneze sânge.Aș introduce educația medicală încă din grădiniță. Putem învăța copiii că pot deveni eroi. Doar așa îi obișnuim pe oameni să înțeleagă importanța acestui act atât de nobil. Fata mea, de exemplu, știind cu ce mă ocup și înțelegând conotația gestului, a devenit donator de la 18 ani. Fără s-o bat la cap. A fost decizia ei”. Doar în Capitală sunt 60 de spitale de stat și private, dintre care 14 de urgență. Lunar, cererea de sânge este de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită.

 

Programul „Banca de Sânge” este lansat de  Asociația Societatea de Salvare Bucureşti și Banca Transilvania, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

 Despre acest program de donare de sânge vor vorbi:

Dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București

Ionela Micșulescu - Director Dezvoltare Divizia pentru Medici, Banca Transilvania

Dr. Alis Grasu - Manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov

Nicoleta Cazacu - Președinte Asociația Societatea de Salvare București

Dr. Radu Zamfir - Medic primar Chirurgie Generală

Dr. Cristian Grasu - Secretar de stat în Ministerul Sănătății