Noua metodă chirurgicală promite să scoată cuţitul din chirurgia plastică

Chirurgia plastică, astăzi, implică incizii îngrozitoare, recuperare dureroasă care poate dura foarte mult. Acum, un chimist și un medic chirurg au venit cu o modalitate de a scoate cuțitul din unele operații estetice - o nouă metodă care utilizează impulsuri electrice ușoare pentru a înmuia țesutul astfel încât să poată fi remodelat fără tăiere.

În această săptămână, la reuniunea naţională a Societăţii Americane de Chimie, au raportat că tehnica funcţionează pe cartilajul de iepure, precum şi pe ţesutul fibros în corneea ochiului.

La oameni, s-ar putea ca într-o zi să se introducă proceduri pentru reparații rapide, fără durere sau pentru reparații vizuale corective.  "Este simplu, destul de elegant si important", spune Michael Carron, şeful chirurgiei plastice şi reconstructive la Universitatea Wayne State din Detroit. Tehnica are potențialul de a fi aplicată pe scară largă, spune el. 

Brian Wong, chirurg de la Universitatea din California, Irvine, a vrut o modalitate mai puțin invazivă de a remodela cartilajul, un pas cheie în multe intervenții chirurgicale pentru urechi și nas. El a încercat inițial să utilizeze un laser cu infraroșu pentru a încălzi cartilajul și a-l face mai flexibil. Această abordare a funcționat, dar căldura a deteriorat unele dintre țesuturi. Apoi a încercat să folosească impulsuri electrice. Metoda a funcționat mult mai bine.

Hill spune că este puțin probabil ca tehnica să apară în cabinetele  medicului dumneavoastră în curând. "E încă foarte devreme", spune el. Dar, pe viitor, crede el, remodelarea corneei ar putea înlocui procedurile folosite acum pentru corectarea vederii. Operația cu laser nu funcționează pentru unele situaţii la oameni și nu este reversibilă; în schimb, remodelarea corneei ar putea fi repetată dacă se schimbă vederea pacientului.

Carron spune că speră că procedura va fi utilizată în arii mai largi, deoarece țesuturile bogate în colagen se găsesc pe tot corpul. "Cred că există o mulțime de aplicații ale acestei metode", spune el, potrivit sciencemag.