Chirie plătită în natură

PRETENŢII. Criza locuinţelor a creat în Franţa o nouă oportunitate de afaceri: sex în loc de plata chiriei, potrivit unei anchete conduse timp de şase luni de o jurnalistă de la publicaţia franceză „Libération“.

Ea a descoperit că în spatele unor anunţuri de mică publicitate care ofereau o cameră de închiriat „gratis“ sau „în schimbul unor servicii“ se află o întreagă reţea care profită de cei mai tineri sau cei mai săraci dintre francezi. Uneori, serviciul solicitat la schimb este unul inocent, de la spălarea hainelor proprietarului, până la plata facturilor acestuia, însă, de cele mai multe ori, cererile sunt indecente.

„Sex de două ori pe lună“, „Apartament în schimbul unor servicii libertine“ sau „Caut chiriaş deschis la minte şi în comportament“ sună unele dintre anunţuri. Puţini francezi îşi permit să-şi cumpere o casă, potrivit BBC, aşa încât sistemul „sex pentru chirie“ funcţionează foarte bine. Unii studenţi au lansat chiar cărţi în care povestesc astfel de experienţe.