Compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza achiziția unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere române KMG International NV (fost Rompetrol) până în luna octombrie, în pofida unei investigații care a complicat procesul de vânzare, a declarat săptămâna trecută vicepreședintele pentru dezvoltare corporativă și strategie al KMGI, Alexey Golovin, notează agenția americană de știri Bloomberg.
„Este o chestiune de câteva săptămâni” până când CEFC va finaliza procesul de achiziție a 51% din acțiunile KMGI de la compania KazMunayGas National Co. din Kazahstan, care va păstra restul pachetului, a precizat Alexey Golovin, în materialul preluat și de Agerpres.
El a anunțat că a fost obținută cea mai mare parte a aprobărilor necesare din partea organismelor de reglementare și mai rămas de soluționat doar ultimele detalii juridice ale tranzacției.
Totodată, Alexey Golovin a subliniat că Executivul de la București ezită să încheie un acord separat cu privire la viitoarele investiții ale KMGI în România înainte de finalizarea investigației, care implică atât KMGI (fostul Rompetrol), cât și pe proprietarii săi anteriori.
„Încercăm să dovedim procurorilor că am acționat ca un cumpărător de bună-credință și că nu avem nimic de-a face cu presupusele ilegalități ale proprietarului anterior. Suntem încrezători că această problemă va fi rezolvată în curând și că nu va afecta planurile noastre de dezvoltare”, a explicat Golovin.
Rafinăria Petromidia, care aparține KMGI, este cea mai mare din România. Ea este pusă sub sechestru ca urmare a măsurilor luate anul trecut de procurori într-un dosar care implică 14 suspecți care sunt acuzați de formarea unui grup infracțional pentru a înșela statul român în timpul procesului de privatizare din anul 1998 a Rompetrol de către omul de afaceri Dinu Patriciu (decedat la Londra, în august 2014).
Compania Națională de Petrol și Gaze - KazMunayGas(KMG) - din Kazahstan a cumpărat Rompetrol, în 2007, de la Dinu Patriciu și a investit, de atunci, miliarde de dolari în modernizarea rafinăriilor și extinderea rețelei de benzinării. Pe lângă acestea, o uriașă investiție a fost și crearea Midia Maritime Terminal (MMT), care include, pe lângă 7 dane în Portul Midia, și un ultramodern terminal offshore la circa nouă kilometri de țărm, în Marea Neagră. Volumul de țiței transferat către rafinăria Petromidia de acest terminal a fost de peste 35 milioane de tone, de la punerea sa în funcțiune în 2009 până acum. Povestea terminalului Single Point Mooring Buoy o puteți citi AICI:
Alexey Golovin a subliniat că se poartă în continuare discuții cu privire la propunerea KMGI de a cumpăra participația Guvernului României la Rafinăria Petromidia pentru suma de 200 milioane de dolari.
În pofida eventualelor întârzieri cauzate de problemele legale din România, KMG și grupul chinez CEFC au semnat, în decembrie 2016, un acord care a deschis calea pentru prima investiție majoră a unei companii chineze în țările din Europa de Est.
În luna iulie 2017, CEFC a primit acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și confirmarea Consiliului Concurenței pentru finalizarea tranzacției de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International.
Deținut integral de compania petrolieră KMG din Kazahstan, KazMunayGas International este prezent în 11 țări. KMGI deține rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare din România) și Vega Ploiești (cea mai veche rafinărie funcțională din țară), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.