În timp ce Uniunea Europeană și Statele Unite luptă din greu să încetinească răspândirea coronavirusului, China pare să fi depășit perioada cea mai grea. O știre de ultimă oră, publicată de tabloidul britanic The Sun, arată că în Wuhan nu au mai fost înregistrate cazuri noi. Cu alte cuvinte, liderii chinezi au acum posibilitatea să-și îndrepte atenția spre un alt război, acela al propagandei, pe care-l poartă cu Statele Unite.
Principalul obiectiv strategic al Chinei este de a arăta că este în primele rânduri în războiul împotriva coronavirusului și face eforturi uriașe de a salva umanitatea. Nu e vorba aici numai să contracareze propaganda „imperialiștilor americani”, ci și de nevoia de a îndrepta imaginea șifonată a țării. Până la urmă, pandemia a izbucnit în China și există unele dovezi că liderii de la Beijing au ascuns pericolul timp de săptămâni, ceea ce a permis virusului să se răspândească.
Dacă la început au fost destul de neglijenți în ce privește coronavirusul, liderii chinezi au dat, însă, dovadă de profesionalism până la urmă și par să fi rezolvat în mare măsură problema, aplicând măsuri draconice, dar eficiente.
De aceeași determinare dau dovadă conducătorii de la Beijing și în ceea ce privește propaganda. Profitnd de faptul că SUA și Uniunea Europeană nu prea dau dovadă de mare solidaritate cu celelalte țări afectate, China și-a deschis larg baierele pungii. Beijingul trimite milioane de măști, echipe de medici și chiar ventilatoare în întreaga lume pentru a ajuta în lupta împotriva coronaviruslui. Miliardarul chinez Jack Ma a donat un milion de măști și sute de mii de truse de testare chiar Statelor Unite.„Vom face tot ce putem pentru a ajuta alte țări în lupta împotriva COVID-19” a declarat ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun.
O livrare de 300.000 de măști, trimise de organizațiile de caritate chineze fondate de Ma și imperiul său Alibaba, a sosit în Belgia săptămâna aceasta. Agenția de știri chineză de stat Xinhua a publicat o fotografie a unuia dintre containerele drapate cu sloganul „Unitatea face putere” în franceză, flamandă și chineză.
Italia, țara din Europa cea mai lovită de pandemie, s-a străduit să obțină provizii și asistență din partea partenerilor săi din UE. Conform politico.ue, Maurizio Massari, ambasadorul Italiei la UE, și-a exprimat săptămâna trecută frustrarea pentru nerespectarea unui apel al Comisiei Europene de a trimite echipamente și consumabile pentru sistemul sanitar italian.
Dacă UE nu a răspuns prompt strigătelor disperate ale italienilor, a făcut-o China. Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, a postat pe Facebook un videoclip despre livrările chineze care ajung în Italia.
„Din păcate, nici o singură țară din UE nu a răspuns apelului Comisiei. Doar China a răspuns bilateral. Cu siguranță, acesta nu este un semn bun al solidarității europene”. Generozitatea le-a adus chinezilor o mulțime de laude. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a scris pe Twitter că Beijingul a dat un „exemplu de solidaritate puternică”. "Un prieten la nevoie este într-adevăr un prieten", a răspuns Zhang Jun, ambasadorul Chinei la Națiunile Unite.
Un alt exemplu de altruism a dat China în relația cu Serbia. Deși această țară se află în plin proces de aderare la UE, președintele sârb s-a plâns că interdicția pusă de UE asupra exportului de produse medicale lasă țara sa într-o situație disperată. „Până acum, toți ați înțeles că de fapt o mare solidaritate internațională nu există”, a spus el într-o conferință de presă. „Solidaritatea europeană nu există. Acesta a fost un basm”.
Dacă n-a avut noroc cu UE, Vučića găsit , însă, sprijin la vechii săi parteneri chinezii, "singurii care ne pot ajuta”. O nouă lovitură de senzație pentru propaganda chineză.
Între timp, marele dușman al Chinei, președintele american Donald Trump n-a punctat deloc la capitolul simpatie în lume, ba dimpotrivă. Unii au fost de-a dreptul șocați de știrea că ar fi încercat să asigure pentru America dreptul exclusiv asupra unui vaccin pe care îl pregătesc mai mulți savanți din Germania.
Deși oficialii americani au contestat povestea, reprezentanții guvernului german au insistat că este adevărată și au promis să pună la dispoziția lumii orice vaccin dezvoltat în Germania.
Nici decizia de a închide frontierele americane pentru europeni, fără să informeze mai întâi UE, nu a adus niciun bine imaginii lui Trump ]n lume. Mulți europeni au concluzionat că președintele american manifestă prea puțin interes să-și ajute aliații.
Una peste alta, cine dintre oamenii de rând, mulți aflați în situații disperate, ar putea contesta ultimele acțiuni ale Chinei? Or fi declanșate din rațiuni propagandistice, dar adevărul e că salvează vieți.