Două bănci din China, controlate de stat, au dat, în ultimii doi ani, țărilor în curs de dezvoltare mai multe împrumuturi decât Banca Mondială, potrivit unei analize a Financial Times.
Banca de Dezvoltare a Chinei şi Banca de Export-Import a Chinei au dat credite de peste 110 miliarde de dolari guvernelor şi companiilor din statele în curs de dezvoltare în anii 2009-2010.
Banca Mondială a oferit acestora împrumuturi de 100,3 miliarde de dolari, de la mijlocul anului 2008 până la mijlocul anului 2009, o valoare-record de credite date ca răspuns la criza mondială.
Cele două bănci chinezeşti nu îşi publică raporturi detaliate despre împrumuturile pe care le dau în afară. În aceste condiţii, cercetarea FT se bazează pe anunţurile publicate de către entităţile care iau credite sau chiar de către guvernul chinez.
Asta înseamnă că valoarea creditelor oferite statelor în dezvoltare este mai mare decât suma estimată, deoarece unele împrumuturi mai sensibile nu au fost făcute publice.
Investiţiile firmelor chinezeşti în afară Împrumutătorii chinezi sunt bănci care acţionează în linie cu politica guvernului şi au mandat să promoveze aspectele pe care Beijing le vede ca pe un interes naţional.
Guvernul chinez, care stă pe 2.000 de miliarde de dolari din rezervele valutare ale lumii, are la dispoziţie sume mari în bani lichizi care pot fi împrumutaţi pentru a-i promova obiectivele strategice.
Investiţiile străine directe ale companiilor chinezeşti, cu excepţia băncilor, s-a cifrat la 50 miliarde de dolari, anul trecut, aproximativ jumătate din investiţiile străine care au intrat în China de la companiile străine.
Cu toate că China este cea de-a doua mare economie a lumii, investiţiile pe care le face peste hotare se plasează abia pe locul al cincilea. Asta poate însemna fie că societăţile chinezeşti nu au încredere să facă achiziţii mari în afară, fie că nu sunt capabile să cumpere mult.