China a dat de greu: Scade industria prelucrătoare

Activităţile din industria prelucrătoare chineză au scăzut până la cel mai redus nivel din 2009 încoace, înregistrând, în noiembrie, minimul ultimelor 32 de luni, din cauza încetinirii economiei globale, transmite BBC.

Datele sondajului privind activitatea industrială vin pe fondul îngrijorărilor că o încetinire a economiei întregii lumi ar putea tăia cererea de bunuri chinezeşti, lovind astfel economia ţării.

Acest sondaj, realizat de Federaţia chineză de Logistică şi Aprovizionare, relevă că indicele privind achiziţiile managerilor a căzut sub 50, până la 49. Asta nu mai înseamnă creştere, ci contracţie.

"Indicele din noiembrie a scăzut în continuare sub linia de creştere de 50 şi indică faptul că ritmul de creştere economică va fi moderat în continuare", a declarat cercetătorul Zhang Liqun, de la Centrul de Cercetare-Dezvoltare al Consiliului de Stat.

Cererea pentru bunuri din China nu mai creşte

Succesul industriei de manufactură din China a fost cheia creşterii economice a ţării din ultimii ani. Cu toate acestea, problemele economice prin care trec două dintre cele mai mari pieţe de export ale Chinei, SUA şi Europa, au trezit îngrijorări legate de capacitatea sectorului de a-şi menţine ritmul de creştere.

Vestea proastă este că şi indicele comenzilor noi din industrie a scăzut, în luna noiembrie, la 45,6, de la 48,6 în luna anterioară, indicând o cerere redusă.