Chiliman, ameninţat din nou cu excluderea din PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că nu va iniţia excluderea din partidul liberal a primarului Sectorului 1, dar acesta nu mai are ce căuta în formaţiunea pe care o conduce.

"La referendum, eu eram cu partidul împotriva lui Băsescu, domnul Chiliman denunţa nu ştiu ce protocol semnat de Ponta şi de Chiţoiu cu nu ştiu ce sindicat", a arătat Antonescu. Preşedintele PNL a explicat şi de ce s-a decis să candideze în sectorul trei al capitalei. "Eu mă duc într-un sector mai mare pentru că socotesc că este de datoria unui şef de partid să se batăîn sectorul mare şi mă duc anume în sectorul domnului Blaga în speranţa că vom putea să facem o confruntare frumoasă, am putea să nu luăm niciunul dintre noi mandatul, dar ar fi o confruntare. Doi lideri de partid, în miezul Bucurestiului, pe un colegiu mare, politic. Aşa că mă duc în sectorul trei, în colegiul domnului Blaga. Înţeleg că între timp pleacă dânsul la Timişoara, e alegerea sa, nu o comentez", a afirmat Crin Antonescu.