George Tuţă,  chestorul Camerei Deputaţilor, a participat, ieri, la evenimentul ”Asistenţii medicali şi moaşele în avangarda schimbării”, organizat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la Palatul Parlamentului. Cu această ocazie, deputatul a luat cuvântul şi le-a transmis mulţumiri pentru rolul crucial pe care îl au în lupta cu pandemia.

”Mă bucur că acest eveniment are loc, mai ales într-un an în care contextul social ne-a subliniat cu o linie foarte groasă importanţa domeniului medical. Mă simt onorat că pot vorbi astăzi aici, la o zi după ce am sărbătorit Ziua Mondială a Sănătăţii. Mai mult, mă simt recunoscător faţă de profesiile pe care le reprezentaţi. Faptul că astăzi suntem pe linia de plutire în lupta cu pandemia vi se datorează în foarte mare măsură. 

De asemenea, campania de vaccinare, această cursă contra-cronometru spre normalitate, vă are tot pe dumneavoastră în prim-plan. Pentru toate acestea, vă mulţumesc”, a spus George-Cristian Tuţă.

“În toată această actualitate febrilă a profesiei dumneavoastră, discuţia despre leadership capătă o ilustrare vie. De obicei, asociem leadership-ul cu poziţiile de conducere, cu autoritatea, dar acesta nu este un (dar) din exterior. Nu eşti automat lider dacă eşti şef. Și, mai important, nu trebuie să fii şef că să fii lider. 

Să fii lider înseamnă, cu precădere în ariile dumneavoastră de competenţă, să fii capabil să inspiri încredere şi forţă atunci când ceilalţi dau de greu. Să strângi din dinţi şi să fii acel motor care funcţionează inclusiv atunci când resursele par epuizate. Să fii lider înseamnă să ai o atenţie reală pentru oamenii din jurul tău. Înseamnă să îţi asumi responsabilitatea pentru aceştia. Un lider este cel sau cea care îşi ajută colegul să ajungă la rezultate care să îl surprindă şi pe el. Și vorbim aici de un domeniu, cel medical, unde asistenţii şi asistentele medicale, precum şi moaşele, sunt cei mai apropiaţi de pacienţi, cei care le oferă ajutorul în fiecare zi. Iar eu consider că acest motiv este suficient de puternic pentru ca ei, la rândul lor, să aibă alături lideri care să îi ajute să îşi ducă munca de zi cu zi la bun sfârşit cu chibzuinţă şi cu dedicare”, a mai afirmat deputatul liberal. 

Digitalizarea poate acționa ca un ajutor real pentru personalul medical

Schimbările tehnologice vor aduce noi componente practice în activitatea lucrătorilor din domeniul medical, potrivit chestorului Camerei Deputaților. Componenta umană, însă, grija pentru pacient, vă rămâne aceeaşi. 

“Din acest motiv, nevoia de leadership nu va lipsi nici ea niciodată din acest domeniu. Lucrurile se vor schimba într-un ritm mai rapid ca până acum. 

Trebuie să avem încredere; digitalizarea poate acţiona ca un ajutor real pentru personalul medical astfel încât aceştia să poată trata mai eficient mai mulţi pacienţi. Vedem cum comunicarea şi tratarea anumitor afecţiuni la distanţă cu ajutorul telemedicinei devine acum o realitate. Însă toţi aceşti paşi trebuie făcuţi sub semnul debirocratizării, ca parte a unui proces logic de eficientizare, nu doar ca să bifăm folosirea unor tablete şi ecrane. 

Avem şansa să punem ideile şi conceptele pe care le avem la dispoziţie în practică pentru a uşura munca asistenţilor, asistentelor medicale şi a moaşelor. Avem şansa să inovăm în acest domeniu, cumva pandemia ne forţează să găsim soluţii. Iar în cadrul profesiilor (cadrelor medicale – n.r.), inovarea înseamnă un mod de lucru aplicat în toată activitatea, începând de la proceduri, până la interacţiunea cu pacientul. Și pentru asta e nevoie de leadership adevărat”, a conchis deputatul liberal George-Cristian Tuţă. 

Photo 198421902 © FotoleviDreamstime.com