Terasele cunoscute pentru preparate pescăreşti unicat încearcă să facă faţă localurilor ce pun pe lista de meniu şniţele cu piure.
Peştii „cu nume“, vieţuitoare rafinate, se retrag în locuri dosite. În timp ce turistul de rând al litoralului românesc a rămas cu hamsia şi şniţelul pe vreo terasă cu manele, cunoscătorii savurează în linişte file de rechin sau saramură de stavrid. Pentru ei şi doar pentru ei, marea se savurează şi altfel decât pe prosop, cu o bere ieftină în faţă. Meniul, din ce vrea marea
Locurile în care se mănâncă bine cu adevărat le numeri, cel mult - doar dacă nu eşti ultrapretenţios -, pe degetele de la două mâini. Mai toţi ştiu de cherhanaua „Popasul Pescarilor“, înfiptă pe o bucată de plajă vecină cu Olimpul. De ajuns se ajunge destul de greu: drumul e ascuns între copaci, o coteşte apoi pe câmp. Maşinile rămân lângă o trecere peste calea ferată, iar de acolo sunt doi paşi până la prima masă. Locuri sunt destule, 300 cu totul.
Cherhanaua e un fel de adunătură de colibe pescăreşti, strânse sub un singur acoperiş, din stuf înnegrit de ploi. Dedesubt sunt lampadare colorate, încercate întruna de briză.
Adevăratele locuri ale pescarilor sunt însă mai încolo, au bărci lungi şi scorojite „parcate“ în faţă. Cât lumea stă la aperitive, îi vezi vâslind până la năvoadele întinse mai în larg, ca într-un gard înfipt în apă. De cum se întorc, ajunge şi peştele în farfurie, de-ai crede că l-au adus oamenii aceia care strâng acum funii la mal. Zile fără „fir întins“
„Popasul Pescarilor“ a fost înfiinţat acum cinci ani şi, de atunci, locul e plin de lume bună de parcă e aşezat în buza vreunui mare hotel. Şi asta cu toate că sunt şi zile fără calcan sau biban, după cum i-e milă mării de oamenii săi. Dacă nu sunt prăjite midii pariziene date prin sos bechamel, tot găseşti un somn prăjit cu mămăligă şi mujdei sau fript cu sos de lămâie.
„În meniu sunt trecute toate felurile, însă se întâmplă să nu se prindă în ziua cutare“, explică şeful localului, Constantin Dănilă, mai cunoscut pentru lumea de aici drept Costică Papagalu. Zice că - per total - peştele s-a împuţinat în ultima vreme, din motive ce ţin de curenţi şi de poluare. „90% din peştele pe care îl servim este prins de pescarii noştri. Restul este peşte de apă dulce: crap, şalău sau somn“, mai spune Costică Papagalu. Cu stomacul gol nu pleacă însă nimeni, nu e în legea pescărească.
SPECIALITATE
Tochitură de peşte, doar la Braseria Dimci
Braseria Dimci e un alt paradis al peştilor, în marea de şniţele şi frigărui a teraselor din Neptun. E ştiut ca singurul loc de pe litoral în care se mănâncă tochitură de peşte: somn, păstrugă, roşii, ardei şi ceapă, o „picanterie stinsă cu mămăliguţă“. Nu e multă lume, cel puţin în preajma amiezii. Cei care îşi fac însă curaj ajung să se ştie, peste ani, cu tot personalul. Calitatea cere răbdare
„Se pare că la mare a câştigat «împinge tava». Noi suntem singura unitate «à la carte» de pe plajă. Totul se prepară la comandă, se fac adică pe loc. Alţii vor să facă repede, încălzesc doar mâncarea şi gata. Omul care plăteşte un ban trebuie însă să simtă gustul mâncării“, crede patronul braseriei, Mişa Constantin, un aromân ajuns pe plaja din Neptun acum vreo 40 de ani.
„Un turist de calitate este în stare să aştepte o mâncare de calitate“, consideră Mişa Constantin. Iar cei care au învăţat asta ştiu că, pentru tochitura de peşte, icrele şi vinetele de aici merită să stai ceva mai mult.
Saramura de stavrid costă aici 17 lei, hamsia marinată cu ceapă - 10 lei, saramura de crap cu mămăligă - 18 lei, un borş de peşte - 6 lei, iar celebra tochitură - 20 de lei. Multă lume bună a plecat din Neptun, dar Mişa Constantin le dă vreo doi ani până se întorc. Condiţia: în această perioadă să se bage bani în hoteluri, iar preţurile să devină acceptabile. În orice caz, bulgarii nu sunt o concurenţă pentru litoralul românesc, pentru că „n-au gustul la mâncare bun“.