Preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, şi-a anunţat demisia după ce CGMB i-a respins planul de administrare şi a declarat că există riscul ca la iarnă să nu poată fi furnizat agentul termic în anumite zone ale Capitalei.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), convocat luni în şedinţă extraordinară, a respins proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Administrare al Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti.
Preşedintele CA al RADET Gabriel Dumitraşcu a declarat că va demisiona "imediat", împreună cu restul membrilor Consiliului de Administraţie. "Este un gest de onoare", a mai spus Dumitraşcu.
Acesta a adăugat că la iarnă este posibil ca mai multe cartiere din Bucureşti să rămână fără căldură.
"Pentru anumite zone din Capitală există riscul ca la iarnă să nu poată fi difuzat agentul termic. Cele mai expuse zone sunt cele din estul Capitalei: Colentina, Fundeni, Doamna Ghica şi Pantelimon", a spus Dumitraşcu, adăugând că există acest risc şi pentru zone centrale ale Bucureştiului.
El a mai spus că a propus un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor critice, care ar fi necesitat aproximativ 10 milioane de lei.
"Ca plan imediat de măsuri, noi am propus punerea în aplicare a unui program pentru această vară, s-au identificat problemele critice care necesită un efort de vreo 10 milioane de lei, nu un efort considerabil, am început acest program şi am abordat aproximativ un sfert din el. Este vorba despre reparaţii în zonele critic. Am identificat şi sursa pentru ridicarea parţială de proprire pe cont, am găsit înţelegere la CA al ELCEN şi sper să continue acest program pentru că Bucureştiul are nevoie de căldură la iarnă", a declarat Dumitraşcu.