Ninsoarea abundentă şi viscolul din ultimele ore au îngreunat circulaţia feroviară. CFR a anulat zeci de trenuri, cele mai multe, pe rutele Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Buzău.
Alte garnituri ajung la destinaţii cu întârzieri de zeci de minute.
Circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă pe fondul viscolului și a ninsorilor din sudul și estul țării. În toate unitățile CFR Călători s-au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării în siguranță a călătoriei cu trenul. Sunt pregătite locomotive de rezervă, sunt suplimentate echipele de intervenție, iar garniturile sunt verificate înainte de plecarea în fiecare cursă", se spune într-un comunicat al CFR Călători.
Sunt trenuri care au întârzieri şi de 100 de minute în Gara de Nord. Cele mai mari probleme se înregistrează la sosiri.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare şi viscol cu rafale de vânt de 70 peste km/h, care transportă zăpada pe sol.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au fost anulate trei curse, către Istanbul, Moscova şi Frankfurt, ai căror pasageri urmează să fie îmbarcaţi în cursul după amiezii pe alte zboruri cu aceleaşi destinaţii. De asemenea, tot astăzi a fost anulat un zbor către Milano.
Unele curse aeriene pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, punctual unele întârzieri ajungând la două ore.
Pe aeroporturile Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, care sunt închise periodic pentru îndepărtarea zăpezii. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.