Arpad Paszkany s-a laudat jurnalistilor straini ca isi da un sfert din avere pentru a face din CFR Cluj cea mai mare echipa de fotbal din istoria Romaniei.
Cotidianul britanic „The Guardian” si jurnalul israelian „Haaretz” au publicat recent ample articole despre liderul Ligii I la fotbal din Romania, CFR Cluj. Jurnalistii straini il compara pe finantatorul ardelenilor, Arpad Paszkany, cu magnatii din Premier League, fiind uimiti de planurile marete ale echipei feroviare.
Cei de la „The Guardian” sunt la curent cu obiectivele pe care le are Arpad Paszkany in vara: 60 de milioane de lire sterline (83 de milioane de euro) fond de transferuri. „Si in iarna vor mai veni straini: Mikael Dorsin si ivorianul Yssouf Kone, de la Rosenborg. Ne orientam in special catre jucatorii straini, dar sunt si cativa romani care s-au aratat interesati de proiectul nostru. Imi dau un sfert din avere ca sa fac cea mai puternica echipa de fotbal pe care a avut-o Romania vreodata”, a proclamat Paszkany. Totusi, Iuliu Muresan a anuntat ieri ca venirea lui Kone la Cluj a cazut.
„N-am lucrat niciodata sustinut de o asemenea forta financiara”, a marturisit antrenorul CFR-ului, Ioan Andone, pentru jurnalistii de la „Haaretz”. Interesul israelienilor fata de CFR Cluj a pornit de la faptul ca argentinianul Christian Fabbiani a fost in trecut jucatorul echipei Beitar Ierusalim.
„Inainte sa vin in Romania, toti prietenii mei au incercat sa ma opreasca, dar eu am fost curios, iar acum nu-mi pare rau. Dupa parerea mea, titlul de campion este deja al nostru. Dupa Sarbatori incepem pregatirile in forta, pentru ca vrem sa avem o intrare de impact in sezonul viitor de Champions League”, a declarat Fabbiani.
MURESAN IRONIC
„Trageti tare pentru locul doi, ca-l meritati!”
EVZ: Va surprinde interesul presei straine pentru CFR Cluj? Iuliu Muresan: Nu chiar. In revista UEFA din decembrie avem dedicate doua pagini. A mai aparut un articol si intr-un ziar din Thailanda. Motivul pentru care se scrie despre CFR il reprezinta ascensiunea noastra.
Cifra de 60 de milioane de lire sterline este reala? A fost intr-adevar o declaratie a lui Arpad Paszkany in sensul asta. Totusi, nu putem noi sa cheltuim atat. Crema Europei, jucatorii foarte scumpi, nu vin la Cluj. Ne-am descurca foarte bine si cu jumatate din suma respectiva.
Poate ca, in cei 60 de milioane, Arpad Paszkany a inclus si lucrarile de constructie a stadionului. Da. Muncitorii nu au stat nicio zi de cand am demarat proiectul de modernizare a stadionului. Am trecut peste o etapa dificila, sapaturi foarte adanci pe fostul teren de zgura. Acolo o sa construim o tribuna de 10.000 de locuri, iar sub ea - o parcare. In iulie 2008 va fi gata, iar atunci stadionul va avea 24.000 de locuri.
Strainii din lot fac donatii din „fondul clasei”
Sunteti la 11 puncte de urmaritorii din campionat. Va ajung pana la finalul sezonului? Eu zic ca o sa terminam cu si mai multe puncte avans. In plus, suntem hotarati sa luam si Cupa Romaniei.
Ce le-ati facut jucatorilor de se simt asa bine la Cluj? Le-ati dat case, masini de lux?Le-am dat de toate: apartamente in doua cartiere selecte ale orasului si cate un autoturism Chevrolet. Sunt mai buni strainii. Nu fac bisericute, ca jucatorii de la noi. Sunt toti pentru unul si unul pentru toti. Organizeaza tot felul de actiuni din proprie initiativa: au un fond de vestiar din primele de joc. Dupa meciuri, fiecare da cat il lasa inima, capitanul Cadu trece cu pusculita si strange bani. In general, ii doneaza. Luna asta mi-au facut si mie o surpriza, m-au invitat la masa, in oras. Frumos din partea lor. M-am revansat de Mos Nicolae, cand i-am dus eu pe ei la restaurant. Ne intelegem foarte bine, iar antrenorul Ioan Andone este pentru ei un prieten.
Ce le transmiteti celor care va acuza ca furati cu arbitrii? Adversarilor le doresc sanatate cu ocazia Sarbatorilor de Iarna si mult succes. Sa traga tare pentru locul doi, ca-l merita!