Cetate "asaltată" de ambasadori

Cetatea de tip Vauban din Alba Iulia a fost "luată cu asalt" de peste 30 de ambasadori străini în România. Aceştia participă, împreună cu membrii ai familiilor, la o vizită în Transilvania, organizată de Ministerul Dezvoltării şi Turismului.

La vizită ar fi trebuit să participe şi ministrul Elena Udrea, însă aceasta nu a mai rămas la Alba Iulia, deşi a participat ieri după amiază la o întâlnire cu primarii PDL din judeţ, când a declarat dealtfel că a venit să organizeze vizita ambasadorilor.

Aceştia provin din toate colţurile lumii, din ţări precum: Marea Britanie, China, Africa de Sud, Venezuela, Bosnia-Herţegovina, Peru, Serbia, Pakistan, Israel, Lituania, Ungaria, Iordania, Irak, Armenia sau Moldova.

Delegaţia formată din circa o sută de persoane a fost primită, la Poarta I a Cetăţii Alba Carolina, de către primarul Mircea Hava şi oficialităţi locale şi judeţene. Garda Cetăţii i-a întâmpinat pe oaspeţi la Poarta a III-a, după care au fost vizitate mai multe obiective cuprinse în Traseul Celor Trei Fortificaţii.

Garda a prezentat onorul reprezentantului Vaticanului, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, ca reprezentant al tuturor ambasadorilor prezenţi, după care au fost trase trei salve de tun în cinstea oaspeţilor.

Entuziasm

Ambasadorii s-au arătat entuziasmaţi de ceea ce au văzut la Alba Iulia, motiv de bucurie pentru autorităţile locale. "La toţi le place ce am făcut aici şi, în special, le place conceptul pe care am mers, de parteneriat public-privat. Chiar mi-a spus ambasadorul Marii Britanii "iată, dacă se doreşte aşa ceva se poate reuşi" şi mă bucură mult acest lucru. Este o mândrie pentru Alba Iulia", a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Dealtfel, amnasadorul britanic Martin Harris s-a arătat foarte impresionat de cetatea albaiuliană.

"Pentru mine este o plăcere mare să fiu aici în Alba Iulia. Eu am absolvit facultatea de istorie la Cambridge şi eu cred că acest monument este foarte important din perspectivă istorică, fiindcă eu cred că aici putem să cunoaştem câteva straturi, câteva aspecte ale istoriei. Este şi istoria imperiului roman, este şi istoria impreiului austirac, este şi o istorie a României. Şi este foarte important pentru cultura României, pentru istoria României şi foarte interesant pentru turişti. Cred că dezvoltarea acestui monument este importantă şi pentru dezvoltarea economiei locale şi pentru România. Sunt scoţian, iar în Scoţia avem două industrii: wiskey şi turism. Şi noi înţelegem că istoria poate să fie foarte importantă pentru dezvoltarea turismului şi pentru dezvoltarea economiei în general (...) După părerea mea, România este cea mai europeană ţară din Europa, fiindcă aici, în România, este influenţa saşilor, este influenţa imperiului Austriei, este influenţă otomană, este influenţă ortodoxă şi cultura română este un amestec european, cu diferite influenţe. Eu cred că este foarte important şi este un patrimoiu foarte bogat pentru România şi pentru Europa în general", a declarat într-o română foarte bună ambasadorul britanic, subliniind că este o urgenţă conservarea partimoniului românesc.

"Sunt foarte fericit să mă aflu în acest loc turistic şi trebuie să felicit autorităţile locale pentru că fac un mare efort să mulţumească corpul diplomatic acreditat în România. Şi sper că acest loc va fi una din resursele pentru a creşte activitatea turistică a ţărilor europene în acest oraş foarte frumos", a declarat şi reprezentantul Vaticanului Francisco-Javier Lozano.

Între participanţii surpriză la eveniment s-a aflat şi fostul ministrul al Culturii, Theodor Paleologu, care a apreciat că este foarte importantă organizarea acestei vizite pentru corpul diplomatic, gen de acţiune obişnuit în multe locuri din lume. El s-a declarat mulţumit de felul în care a evoluat cetatea de la ultima sa vizită, efectuată în calitate de ministru.

"Este foarte bine. Importantă e continuitatea acestui demers de punere în valoare a acestui patrimoniu excepţional (...) Cred că mai durează 2-3 ani până se finalizează toate proiectele primăriei şi, fără îndoială, Alba Iulia este o atracţie turistică de mare interes în zonă, dar şi din punct de vedere cultural şi spiritual, pentru că este şi un centru religios important", a declarat fostul ministru al Culturii.

Din Alba Iulia, delegaţia a plecat spre Cetatea de Baltă şi apoi spre Sighişoara.