Președintele României, Klaus Iohannis, va participa vineri, 4 martie, la ora 14.00, la o ședință privind gestionarea pandemiei de coronavirus, ce va avea loc la Palatul Cotroceni. La reuniune vor participa șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, precum și mai mulți miniștri din cabinet. Adunarea ar putea avea legătură cu măsurile de relaxare a restricțiilor impuse populației pe fondul stopării răspândirii bolii COVID-19.
Klaus Iohannis va participa vineri la o reuniune cu mai mulți oficiali din cabinetul Nicolae Ciucă pentru a dezbate o serie de subiecte privind gestionarea pandemiei de coronavirus, a anunțat Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis, ședință privind pandemia COVID-19
„La ședință vor participa Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Adriana Pistol”, a transmis Administrația Prezidențială, în cadrul unui comunicat ce vizează agenda președintelui Klaus Iohannis pentru ziua de vineri.
Anunțul cu pricina vine în contextul în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, că a înaintat o serie de propuneri de ridicare a restricțiilor, după ce numărul pacienților internați cu COVID-19 în secțiile de Terapie Intensivă din România a atins un procent de sub 50%. Rata de pozitivare a testelor anti-coronavirus a scăzut, de asemenea, la 15%.
Se ridică restricțiile în România
„Propunerile noastre sunt: accesul fără certificat Covid în centre comerciale, instituții publice, HoReCa. Propunem ca masca să nu mai fie folosită în mediul exterior, dar rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile publice aglomerate.
Se permite organizarea evenimentelor private, cu maximum 200 de persoane. Propunem creșterea limitei la 50% din capacitatea spațiului la spectacole, concerte, cinema, săli de sport, piscine, fără restricții de oră.
În ceea ce privește barurile, cluburile și discotecile, acestea vor rămâne în continuare închise”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la acea vreme.
Ce se întâmplă cu certificatul verde
În altă ordine de idei, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, recent, că certificatul verde ar trebui eliminat cât mai curând în România.
„Repet: una sunt restricţiile, una e starea de alertă. Ne interesează pe toţi ca să ridicăm cât mai multe din restricţii într-o perioadă cât mai scurtă. (...) Ca şi persoană fizică, îmi doresc ca certificatul verde, părerea mea, pe teritoriul României trebuie scos în acest moment, rămânând certificatul verde impus de Uniunea Europeană. Am spus lucrurile acestea în coaliţie şi am văzut că există o acceptare de către toată lumea, dar să aşteptăm şi specialiştii să iasă”, a spus Marcel Ciolacu.