Cernobîl după 29 de ani: turiști, lincși și nebuni radioactivi | VIDEO

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istorie, produs în urma exploziei reactorului numărul 4 al centralei de la Cernobîl. O imensă cantitate de radiații a fost eliberată în atmosferă iar câteva zile mai tîrziu, Cernobîlul și orașul din apropiere, Prîpeat, unde locuiau angajații centralei, au fost evacuate. Pe atunci, zona era parte a Uniunii Sovietice. Acum aparține Ucrainei.

În ultimii ani, numărul vizitatorilor a crescut considerabil. La fel și compania SoloEast, cu sediul la Kiev, care organizează excursii la locul dezastrului. Cam 10.000 de oameni vin anual să vadă Cernobîlul și împrejurimile. Accesul în zonă este permis doar în tururi organizate. Potrivit autorităților, nivelul de radiații este încă de zece ori mai mare decât ar fi normal, dar o perioadă scurtă de timp petrecută la fața locului nu pune în pericol viața nimănui. Turișii nu au voie să atingă, să mănânce sau să bea decât ce provine din afara zonei contaminate și sunt avertizați să nu se așeze pe pământ.

Prîpeat, aflat la doar trei kilometri distanță de reactor, rămâne în continuare părăsit, dar populația Cernobîlului din apropiere - 15 kilometri de locul dezastrului - număra anul trecut peste 600 de suflete.

De asmenea, în pădurile din apropiere, numărul animalelor a crescut în mod aproape miraculos. Unii oameni de știință spun că intensitatea cu care își revine natura la Cernobîl ar avea legătură directă cu absența omului din zonă.

Pe lângă lincși, vulturi, lebede, căprioare, vulți și urși, la fața locului a mai apărut o specie bizară: măscăriciul radioactiv (acum cu postări pe youtube). Bionerd23, de exemplu, a devenit cunoscută în rândul internauţilor după ce a postat pe internet tot felul de filmulețe în care comite tot felul de gesturi șocante. Susține că a crescut în Prîpeat și că știe cum merg lucrurile prin zonă. Mănâncă mere radioactive, vede vulpi turbate, își toarnă mercur pe mâini etc, pentru că, ”potrivit Mariei Curie, nu trebuie să-ți fie frică de nimic în viață. Trebuie doar să înțelegi.”