Cererea moldovenilor de după Războiul Crimeei prin care solicită restituirea Basarabiei

Petițiunea adresată Sublimei Porți de cătră locuitorii Moldovei în obiectul restituărei Besarabiei

În agiunul importentelor conferințe ce au să reguleză la Paris condițiile Păcei generale și să asigureze cu deplinătate, prin o noue statornicire de hotare în Orient, repaosul și securitatea Europei, noi ni adresăm cu încredere în bine voitoarea protecție a Sublimei Porți, augusta noastră suzerană, spre a-i espune cu umilință dorințile noastre și de a o ruga să sprijinească realizarea lor care interesesc atăt interesele comune ale familii mari europiene căt și interesele particulare ale Moldovei.

După art. 1-iu al proposițiilor austriene, primite de Rusia, puterea aceasta ar ceda partea Besarabiei care se întinde de la Hotin, urmănd liniea munților, pănă la lacul Salsic.

Noi îndrăznim de a observa că munții însemnați, nu sănt în realitate, decăt niște dealuri fără de măguri care se trăgănează micșurăndu-se tot mai mult pănă ce ele se pierd în partea de miazăzi, într-un șes întins și mlăștinos, fără linie de demarcație firească și sigură, fără cetăți, în fine fără de nici o stavilă care să poată servi de bază unui sistem de apărare.

O așa frontieră, pre care o putere mare militară ar putea de abiea a o face să se respecteze, n-ar înfățioșa decăt o protecție iluzorie pentru un stat slab ca Moldova, și n-ar îngădui nici macar ca să se întemeieză cu seriozitate o simplă linie de carantine.

Însă afară de motivele aceste, acărora adiverire îi cu neputință de a se contesta, o considerație mai gravă și mai importentă, care se atinge de o chestie de înaltă moralitate, ni se pare de datorie a arăta înturnarea Nistrului, vechiului nostru hotar, ca singura soluție în adevăr înțăleaptă, rațională și politică, îmbinănd deodată interesele și dreptatea.

Besarabia, parte întregitoare a Moldovei, seștie, că s-au despărțit silnic de ea prin tratatul de București,  în 1812, spre a se întrupa cu împărăția rusască.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric