Solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat a fost trimisă Comisiei juridice a Camerei, acolo unde de aproape un an stă blocată şi cererea procorurilor anticorupţie de percheziţie electronică în cazul Monicăi Iacob Ridzi.
"Vă solicit ca, în aceeaşi şedinţă a Comisiei juridice în care se va discuta solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Păsat, să discutăm şi despre percheziţia electronică a doamnei Ridzi, care a fost în concediu medical, prenatal sau natal. Supuneti atenţiei grupului de la PDL şi această chestiune, întrucât avem mai mult de un an de la sesizarea facută de ministrul Justiţiei, respectiv cererea facută de DNA pentru percheziţia calculatorului doamnei Ridzi", a cerut, astăzi, de la tribuna parlamentului liberalul Ciprian Dobre, după ce Roberta Anastase a anunţat în plen că cererea DNA a ajuns la Camera Deputaţilor şi va fi trimisă de urgenţă la Comisia juridică. Potrivit Regulamentului Camerei, deputaţii jurişti vor stabili în cinci zile de la sesizare, prin raport, cu votul secret al majorităţii membrilor, dacă există sau nu motive temeinice pentru aprobarea cererii. Dan Păsat, fost liberal trecut în tabăra PDL, este învinuit de DNA că în calitate de deputat a şantajat mai mulţi primari din Giurgiu pentru a-i determina să încheie contracte publice cu firme deţinute de el sau apropiaţi ai săi. Deputaţii jurişti ar fi trebuit să se pronunţe încă de acum un an şi în ceea ce priveşte solicitarea DNA de percheziţie electronică a calculatorului Monicăi Iacob Ridzi. Această solicitare, aflată în parlament încă din 2009, dar deputaţii au amânat discutarea ei, întrucât, Ridzi, din cauza sarcinii şi apoi a problemelor de sănătate nu a putut fi audiată. Deşi democrat-liberalii declarau că cererea va fi "urgenţă" la începtutul acestei sesiuni parlamentare, în septembrie, ea nu a fost discutată nici acum.