Excelentul parcurs al echipei de fotbal Borussia Dortmund în actualul sezon al 1.Bundesliga i-a isterizat pe fanii trupei pregătite de Jürgen Klopp. Pentru meciul cu Eintracht Frankfurt, din 14 mai, ultimul, sunt cereri de sute de mii de bilete.
Cu o medie de 80.000 de oameni la meciurile de pe teren propriu, Borussia Dortmund e prima în Europa la acest capitol. Nebunia i-a cuprins pe fanii Borussiei la cel mai bun sezon al "Die Schwarzgelben" în ultimii nouă ani.
Pentru cele aproximativ 15.000 de bilete care vor scoase la vânzare la ultimul meci în actualul sezon, care se va disputa pe teren propriu, sunt în acest moment 301.752 de cereri!
Oficialii echipei Borussia Dortmund au decis ca biletele disponibile pentru confruntarea din 14 mai cu Eintracht Frankfurt să fie acordate prin tragere la sorţi, organizând în acest sens o înscriere online, pe siteul clubului.
Capacitatea stadionului "Signal Iduna Park" este de 80.720 de locuri.
Borussia are 51.200 de abonaţi. Pentru meciul cu Eintracht, 8.000 de bilete vor fi acordate suporterilor ce vor veni de la Frankfurt. Alte câteva mii de bilete vor fi împărţite sponsorilor, astfel încât doar aproximativ 15.000 vor fi scoase la vânzare.
Borussia Dortmund e aproape de un nou titlu de campioană, al şaptelea din istorie. Ultimul succes al Borussiei în 1.Bundesliga a fost obţinut în 2002.