Un olandez în vârstă de 69 de ani, nemulţumit că a ieşit la pensie şi că este victima discriminărilor din cauza vârstei atât pe piaţa muncii, cât şi în viaţa sentimentală, solicită în justiţiei să fie „întinerit” cu douăzeci de ani.
Cererea înaintată de Emile Ratelband, insolită, dar "serioasă", fără precedent în tribunalele olandeze, a stupefiat magistraţii unei instanţe din sud-estul Olandei.
Bărbatul doreşte ca data naşterii să-i fie modificată în paşaport, de la 11 martie 1949, la 11 martie 1969.
„Mă simt tânăr, sunt în formă, şi vreau ca acest lucru să fie recunoscut juridic întrucât mă simt abuzat, lezat şi discriminat din cauza vârstei”, a declarat joi pentru AFP, Ratelband, antrenor personal "specializat în dezvoltarea conştiinţei de sine".
Bărbatul spune că a încercat, în zadar, să refuze alocaţia pentru persoanele vârstnice şi că se simte frustrat că este eligibil pentru aceasta.
Înaintea tribunalului din Arnhem, Ratelband a argumentat luni, cu ocazia unei audienţe, că cererea sa este "pe deplin legitimă", cazul său fiind similar cu situaţia persoanelor care au obţinut dreptul de a avea în paşaport înscrisă menţiunea sex ''nedeterminat''.
„În ziua de astăzi, ne putem alege locul de muncă, genul, orientarea politică şi sexuală. Avem chiar şi dreptul de a ne schimba numele. Atunci de ce nu avem şi dreptul de a ne schimba vârsta?”, se întreabă acesta.
Potrivit medicului său, vârsta biologică a lui Ratelband se situează între 40 şi 45 de ani, a precizat sexagenarul.
După ce, într-o primă etapă, a stârnit amuzamentul magistraţilor, Ratelband crede că avocatul său, specialist în drept penal, reputatul Jan-Hein Kuijpers, a reuşit să-l "destabilizeze" pe judecător.
'„Situaţia este inedită, nu există jurisprudenţă. Şansele de succes sunt infime, dar credem că legislaţia trebuie să evolueze odată cu vremurile”, a comentat Kuijpers pentru AFP.
Tribunalul din Arnhem se va pronunţa în termen de patru săptămâni, scrie Agerpres.