Centura Capitalei, mai scumpă cu 35.000.000 €

CADOU. Transporturile au majorat, în decembrie, prin acte adiţionale, preţul centurii Capitalei şi al autostrăzii Bucureşti - Moara Vlăsiei

Cu doar câteva zile înainte ca liberalii să lase puterea din mână, la Transporturi au fost semnate acte adiţionale în valoare de circa 57 de milioane de euro. Mai mult de jumătate din bani au fost alocaţi firmei Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, cunoscut ca un apropiat al liberalilor.

În ultimii patru ani, cifra de afaceri a Romstrade a cunoscut o creştere spectaculoasă, de circa şapte ori, cea mai mare contribuţie fiind de la contractele cu Primăria Capitalei şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Numai în luna decembrie, CNADNR a încheiat cu Romstrade un act adiţional la contractul privind lărgirea la patru benzi a zece kilometri din centura de nord a Capitalei, în valoare de 35 milioane de euro, se arată într-un document al companiei de stat solicitat de EVZ. Contactat telefonic, directorul general interimar al companiei, Cristian Duică, a declarat că nu ştie nimic de semnarea unui astfel de act adiţional.

Mai mulţi bani pentru Bucureşti - Moara Vlăsiei

Romstrade nu este singura firmă pentru care CNADNR a adoptat în decembrie anul trecut acte adiţionale.

Potrivit aceluiaşi document, consorţiul italian Pizzaroti-Tirena Scavi a obţinut încă 21 de milioane de euro pentru a construi 19 kilometri de autostradă între Bucureşti şi Moara Vlăsiei, parte a autostrăzii care va lega Capitala de Ploieşti. Actul adiţional semnat pe 10 decembrie nu se referă doar la majorarea valorii contractului, care creşte cu circa 14%, ci şi la termenul de finalizare al proiectului, care s-a prelungit cu nouă luni.

Dacă în contractul iniţial proiectul trebuia finalizat la finalul acestui an, potrivit actului adiţional, pe această porţiune de autostradă nu vom circula mai devreme de toamna lui 2010. Potrivit contractului iniţial, cei 19 kilometri de autostradă ar fi costat circa 152 de milioane de euro.

Potrivit oficialilor din cadrul CNADNR, suplimentarea de fonduri a fost necesară pentru că s-a decis extinderea la şase benzi pe toată porţiunea, nu doar pe primii şapte kilometri.

Pe ultima sută de metri, CNADNR a atribuit trei contracte de reabilitare a unor drumuri naţionale în valoare de peste 151 de milioane de euro.