PE FINAL DE MANDAT. Ludovic Orban a apucat să semneze contractele cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare.
Lărgirea la patru benzi a circa 32 de kilometri ai centurii de sud a Bucureştiului va scoate de la bugetul de stat circa 245 de milioane de lei (64 de milioane de euro). Cele trei contracte au fost adjudecate de consorţii în care se află importante firme româneşti: Delta ACM 93, Euroconstruct Trading, Romstrade sau Straco Grup. Lucările ar trebui să fie finalizate în cel mult doi ani şi jumătate.
„Exproprierile se vor desfăşura pe parcursul desfăşurării lucrărilor. Oricum vine iarna, constructorii trebuie să se concentreze să finalizeze proiectarea, iar noi vom aloca resurse pentru a începe exproprierile“, a dat asigurări ministrul transporturilor, Ludovic Orban. Centura Bucureşti sud leagă Autostrada Soarelui de Autostrada Bucureşti-Piteşti. În prezent se lucrează pe toate cele trei tronsoane ale centurii de nord a Capitalei.
Opt dintr-o lovitură
Transporturile au semnat ieri contracte în valoare de circa 2,3 miliarde de lei. Printre firmele care în următorii doi ani şi-au asigurat venituri de zeci de milioane de euro se află Colas (Franţa), FCC Construccion (Spania), Astaldi (Italia) şi Strabag (Austria). Cel mai mare contract semnat ieri vizează execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia şi a fost atribuit francezilor de la Colas. Dacă marile firme europene au avut câştig de cauză pe proiectele privind construcţia de autostrăzi, firmele româneşti au câştigat contractele pentru reabilitarea drumurilor naţionale.
Astfel, UMB Spedition, firma lui Dorinel Umbrărescu, va reabilita circa 104 kilometri de drum naţional pentru mai bine de 370 de milioane de lei (97 de milioane de euro). Reabilitarea drumurilor naţionale va băga şi în buzunarul italienilor şi austriecilor de la Astaldi, respectiv Strabag, zeci de milioane de euro.
Strabag va încasa pentru a moderniza DN 19 circa 86,5 milioane de euro, în timp ce Astaldi va încasa în următorii doi ani circa 70 de milioane de euro pentru a moderniza cei peste 104 kilometri ai DN 79 (Arad-Oradea).
Oficialii ministerului au semnat ieri şi contractul pentru lărgirea la patru benzi a peste 8 kilometri din centura Oradei, care a ajuns astfel să coste aproximativ 26 de milioane de euro, fără a lua în considerare podul peste Someş şi pasajul peste calea ferată, precum şi alţi 5 kilometri care trebuie construiţi.