Centruș INTERMODAL de la Timișoara prinde contur. Aeroportul, finanțat de UE

Aeroportul din Timișoara primește bani europenei ca să se extindă. Aici va fi dezvoltat un centru intermodal, în cadrul unui proiect în valoare de 2 milioane de euro. Timișorenii de la Aeroportul Internaținal ”Traian Vuia” au realizat unul din cele patru proiecte aprobate spre finanțare prin programul TEN-T 2013 (Trans-European Transport Network) al UE.

Proiectul depus în luna martie, anul acesta, de Aeroportul Internaţional Timişoara legat de Terminalul Intermodal de Marfă a fost evaluat pozitiv, a trecut de toate etapele de selecţie, iar Comisia Europeană urmează să elaboreze decizia de finanţare. Proiectul va avea o valoare de 2 milioane de euro şi va fi finanţat 50% din fonduri nerambursabile şi 50 % din fonduri proprii ale aeroportului, arată oficialii instituției.

„Proiectul propus este complementar proiectului Terminalul Intermodal de Marfă de la Remetea Mare şi va asigura conectarea cu transportul aerian, realizându-se astfel un complex multifuncţional, care să asigure circulaţia rapidă între diferite mijloace de transport: aerian, feroviar şi rutier”, a declarat directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

Principalele elemente de infrastructură ce sunt vizate în urma studiilor pentru care a fost aprobată cofinantarea sunt realizarea suprafeţelor de mişcare pentru aeronave de transport marfă, precum şi platforme pentru calea ferată şi pentru transportatorii rutieri.  Totodată, părtile componente ale Terminalului Intermodal de la Aeroport vor fi: Centrul Cargo, terminalul de cale ferată şi reabilitarea liniei ferate existente în perimetrul aeroportului şi conexiunea acesteia la reţeaua naţională, parcări pentru autoturisme şi conexiuni de transport.

Programul TEN- T a fost stabilit de către Comisia Europeană pentru a sprijini construirea şi modernizarea infrastructurii de transport în întreaga Uniune Europeană. Prin acest program se oferă sprijin financiar în vederea realizării unor proiecte importante de infrastructură de transport în conformitate cu obiectivul european de extindere a competitivității, crearea de locuri de muncă şi coeziunea europeană.

Aeroportul Internaţional Timişoara va pregăti şi un alt proiect european, finanţat prin programul POS – T (Programul Operaţional Sectorial Transport) pentru perioada 2014-2030, prin care va construi infrastructura necesară Terminalului Intermodal. Acest obiectiv a fost cuprins în Masterplanul General de Transport şi inclus pe lista investiţiilor prioritare la nivel naţional.