Cel mai mare centru de transfuzii din ţară dispune de astăzi de un spaţiu modernizat şi dotat cu echipamente la standarde europene.
Pentru modernizarea şi utilarea etajului I al Centrului, Fundaţia Vodafone a donat 103.000 de euro, ca parte a proiectului “O şansă pentru viaţă”, dezvoltat împreună cu Asociaţia React, care a contribuit cu 7.000 de euro (bani proveniţi din redirecţionarea a 2% obţinuţi din banii comunităţii). Spaţiile renovate sunt cele de pre-donare, cabinetele medicale şi zona de analiză a sângelui post-donare. Noul spaţiu al Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti asigură acum donatorilor un circuit optimizat, care a redus timpul de pre-donare cu 50%. Procesul de modernizare a Centrului a început în 2012 cu parterul clădirii şi donarea de către Vodafone a 10 computere pentru crearea de date centralizate a donatorilor de sânge. Această primă etapă a costat 23.000 de euro. Lunar, în acest Centru donează circa 5.000 de persoane.