5 muncitori au fost prinsi sub un maldăr de pământ în fala Bibliotecii Naționale din Capitală, acolo unde se află un mic șantier. Alții au fost răniți de surpare. La fața locului au ajuns, de urgență, 10 ambulanțe care dau primele îngrijiri medicale oamenilor înghițiți până la nivelul brațelor sub pământ.
UPDATE 2: Șeful Departamentului de Situații de Urgență a anunțat ultimele informații cu privire la incidentul de la Biblioteca Națională, în cadrul unei emisiuni televizate de la DIGI24. Potrivit lui Raed Arafat, este vorba despre șase victime, dintre care patru sunt rănite, iar două au decedat.
Raed Arafat: „Șase persoane au fost implicate în surparea de pământ, patru au fost salvate, dintre care două am înțeles că au fost scoase înainte să ajungă pompierii, iar celelalte două cu sprijinul pompierilor. Două persoane care se aflau sub valul de pământ, adică peste 1 metru, au fost decedate.
Este o intervenție foarte dificilă și foarte periculoasă pentru pompieri pentru că se aflau într-o zonă cu perete neasigurat. Pompierii noștri au mecanisme de asigurare și s-au asigurat, dar totuși rămâne o intervenție foarte periculoasă pentru ei. Au reușit să scoată doi din viață, pentru unul a trebuit să intervină mai mult fiindcă am înțeles că avea blocat piciorul. Celălalt a, înțeles că era parțial blocat. Din păcate, două persoane sunt pierdute.
Nu știu informații despre autorizație, urmează să se afle. Dar ce știu eu e că aceste accidente, de regulă, denotă că nu s-a asigurat zona foarte bine. Inspecția Muncii trebuie să decidă. Dacă a fost asigurat sau nu, ce s-a întâmplat, nu ne pronunțăm înainte, dar clar că e accident de muncă și o zonă în care sapi la doi, trei metri și ai pereți de pământ în ambele părți, astea trebuie să fie asigurate. Altfel riscul de surpare este mare.
Din grabă, lumea nu se mai asigură, pentru că durează, mănâncă timp. În mod normal, astfel de locuri de muncă trebuie să fie foarte asigurate. Nu știu cum s-a produs exact accidentul, dar cu siguranță Inspecția Muncii va stabili daca au fost asigurate condițiile de muncă”.
UPDATE 1: Un muncitor din cei cinci surprinși de malul de pământ a fost găsit decedat, în timp ce se încearcă stabilizarea de către medici a unui alt muncitor. La această oră, doar unul nu a fost găsit, iar pompierii continuă căutările. Ei spun însă că timpul le-a devenit un adevărat dușman.
Și o echipă a ITM efectuează cercetări la fața locului, pentru a stabili cauzele accidentului.
„Până la finalizarea cercetării, nu putem trage o concluzie, dar, din ce se poate constata, nu au fost asigurate măsurile de sprijinire a malurilor în totalitate. Pompierii au asigurat malurile”, a declarat șeful ITM, Bujor Constantin.
Potrivit unor informații recente, lucrarea aparține Primăriei Sectorului 3 și era subcontractată către o firmă de construcții. Muncitorii săpau un șanț pentru construirea unei fundații pentru susținerea malului la momentul în care a avut loc tragedia.
Știre inițială:
În urmă cu puțin timp, un apel la 112 anunța un incident în zona Bibliotecii Naționale unde se execută lucrări de reabilitare.
„În zona bulevardului Unirii nr. 22 un mal de pământ a căzut peste patru muncitori care lucrau la săparea unui canal. La fața locului a fost direcționat un echipaj, iar lucrători din cadrul SMURD acordă îngrijiri medicale pentru două dintre persoanele care au fost extrase”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Prăbușirea malului de pământ s-a produs puțin înainte de ora 16.30, pe Bulevardul Unirii. Nu există încă informații privind circumstanțele în care s-a produs accidentul de muncă. O întrebare însă persistă. La asemenea temperaturi, ridicate, muncitorii sapă pământul la orele amiezii?
Mai mult de 30 de salvatori acționează la locul incidentului.
Trei persoane au fost deja preluate de medici și transportate către spital. Unul dintre muncitori este cetățean străin și a fost stabilizat de medici.
Doi muncitori au fost scoși de sub pământ şi 25 de pompieri lucrează contra cronometru pentru extragerea altor doi sau trei.
În urma incidentului, un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar, iar un bărbat de 33 ani a fost transportat la Spital Floreasca, ambii în stare de conştienţă.
„Se lucrează pentru extragerea celui de-al treilea muncitor şi pentru căutarea celorlalţi doi dispăruţi. Concomitent se stabilizează malurile şanţului, care are peste 2 metri adâncime", arată sursa citată.
La faţa locului intervine Detaşamentul Special de Salvatori cu accesorii pentru intervenţie.