Centru de endometrioză la Timișoara. Una din cinci femei suferă de această afecțiune ginecologică

Astăzi, a fost lansat la Timișoara un centru de endometrioză unde se va depista și tarta această boală.

La iniţiativa medicului Voicu Simedrea, specialist în obstetrică-ginecologie, a fost lansată şi platforma http://chirurgieginecologica.ro/, un site destinat informaţiilor despre endometrioză, unde medici vor oferi răspunsuri la întrebări legate de endometrioză.

"Chirurgia, în cazul acestei afecţiuni, este grea. Sunt operaţii care durează între cinci şi opt ore şi care necesită o echipă multidisciplinară. Boala afectează şi organele pelvine (intestin gros, vezică, uretere, nervi) şi este mult mai răspândită decât ne închipuim noi. O femeie din cinci are această boală, care nu omoară, dar nu te lasă să trăieşti şi are o componentă dureroasă", a declarat dr. Voicu Simedrea, citată de Agerpres.

La Timişoara s-a înfiinţat şi un Centru de Chirurgie a Endometriozei, iar prin intermediul Asociaţiei FemHelp, organizaţie non-profit care va începe să funcţioneze din 15 martie, se va facilita accesul la intervenţii chirurgicale pentru cazuri sociale.