Chinezii vor construi Unităţile 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă.
Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclear Electrică (CNE) Cernavodă a fost parafat între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation.
Memorandumul este parte a strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori şi stabileşte direcţiile viitoarei cooperări între cele două companii, a anunţat, luni, producătorul de energie electrică din România.
"Semnarea acestui Memorandum de Înţelegere de către companiile implicate în dezvoltarea celui mai important proiect energetic de investiţii reprezintă pasul concret în stabilirea coordonatelor majore ale dezvoltării proiectului: Acordul Investitorilor, Actul Constitutiv al noii companii de proiect, structurarea finanţării şi contractarea serviciilor de inginerie, construcţie şi procurare. Proiectul Unităţilor 3 şi 4 va răspunde pe termen lung necesităţilor de sistem energetic coroborate cu ţintele politicii de decarbonizare, asigurând securitate în aprovizionare, contribuţia la un mix energetic echilibrat, stabilitate şi accesibilitatea preţului la consumatorul final. De asemenea, pentru Nuclearelectrica, dezvoltarea acestui proiect înseamnă venituri din valorificarea activelor existente, din servicii de operare şi mentenanţă şi furnizare de combustibil nuclear (...) La acestea se adaugă şi dezvoltarea industriei nucleare româneşti prin implicare în dezvoltarea proiectului, crearea a mii de locuri de muncă şi a unui climat economic şi tehnologic atractiv pentru investitori", a subliniat directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache.
Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation, investitorul selectat, au intrat în ultima fază a procedurii de selecţie, lansată în luna august 2014, urmând să iniţieze procesul de negociere a Acordului Investitorilor şi a Actului Constitutiv ale noii companii de proiect. Noua companie de proiect va fi una de tip "Joint-Venture”, în care China General Nuclear Power Corporation va deţine cel puţin 51% din capitalul social, în conformitate cu Strategia de Continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă, aprobată de Guvernul României în anul 2014.
Proiectul Unitatilor 3 si 4 CNE Cernavoda implică construcţia a încă două reactoare de tip CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de 700 MWh şi o durată de viaţă de 30 de ani cu posibilitatea de extindere cu încă 25 de ani. Dublarea capacităţii de producţie la CNE Cernavodă prin construcţia a încă două unităţi reprezintă un avantaj competitiv major pe termen mediu şi lung întrucât România deţine întreg ciclul de producţie nucleara: materii prime (combustibil nuclear fabricaţie proprie, apă grea) infrastructura de specialitate, resursa umană.
Din punct de vedere al eficienţei energetice, energia produsă de un singur fascicul de combustibil nuclear este de 1115 MWh, cantitate echivalentă cu energia produsă de: 470 tone de combustibil convenţional, 2220 tone de cărbune brun, 317 tone de petrol şi 363 mii Nm3 (metri cubi normali) de gaze naturale.