Peste 200 de constănțeni au răspuns apelului asociației “Constanța Restart”, participând la o amplă acțiune de plantare copaci în parcul Tăbăcăriei, singura zonă de verdeață mai mare a orașului. Sub deviza “Copacii au nevoie de oameni”, asociația recent înființată de avocatul Cătălin Filișan a organizat mai multe acțiuni de acest fel, reușind să mobilizeze constănțenii în încercarea de a amenaja cât mai multe spații verzi în orașul lipsit de parcuri.
Când a început, în primăvară, să planteze copaci împreună cu doar câțiva prieteni, avocatul Cătălin a făcut-o pentru a demonstra că “prin muncă, seriozitate și bună-credință, putem schimba, puțin câte puțin, un colț dintr-un parc, o stradă sau un cartier, putem schimba modul în care copiii percep orașul, îi putem face să îl iubească, să îl îngrijească, să își dorească să locuiască aici, dar și să ducă mai departe ceea ce am început noi.”
Între timp, activitățile asociației “Constanța Restart” au luat amploare, sute de copaci fiind plantați, de-a lungul verii și la început de toamnă, în diverse cartiere din oraș, numărul participanților fiind din ce în ce mai mare. Iar la acțiunea de sâmbătă, ultima din acest an, pe o vreme frumoasă de sfârșit de octombrie, parcul Tăbăcărie, în partea de nord, spre Mamaia, s-a umplut de constănțeni, dornici să contribuie la “înverzirea” orașului.
“Sărbătorim 100 de ani de România prin plantarea unui număr de 100 de copaci în parcul Tăbăcărie. Îi plantăm pentru Constanța Participarea este impresionantă, un număr foarte mare de constănțeni, peste 200 ni s-au alăturat”, spune, simplu, Cătălin Filișan. “Acțiunile noastre sunt ferite de orice fel de influență politică. Nu ne dorim să facem politică. Dorim ca această acțiune să rămână curată. Pe de altă parte, sunt chemați toți constănțenii, indiferent de viziuni pollitice, de sex, de vârstă, de starea materială. Este o activitate menită să îi unească pe constănțeni și, în final, să rămână ceva frumos în urma noastră”, adaugă avocatul.
Zona aleasă, rămasă fără pomi, este amplasată chiar pe malul lacului Tăbăcărie. Totul este organizat ca la carte. Procedura de plantare este explicată chiar de conducerea Direcției Spații Verzi din Primăria Constanța, cu care asociația colaborează de la început. La plantare au participat până și persoane din alte localități. “Eu sunt din Năvodari. Am venit singur, soția e la serviciu, dar aici ne-am făcut echipă, ne-am împrietenit. Mă bucură că sunt foarte mulți copii, sunt impresionat. Este foarte util evenimentul. Ne uităm în jur și vedem câți copaci se taie, câte parcuri se defrișează, câte malluri se construiesc. Sperăm să se repete cât de des aceste acțiuni”,a spus Laurențiu Cercel.
“Constanța Restart” va continua activitățile de plantare a copacilor și montare a tutorilor (stâlpi de susținere) din jurul lor. “Dacă vezi în Constanta copacii tineri, protejati cu tutori, legați frumos cu tricolorul pentru a crește drepți pentru generațiile viitoare, să știi că pe acolo am trecut noi, cei care iubim Orașul Constanța și natura”, au postat pe facebook participanții la acțiunea de plantare. Iar la comentarii, cineva a scris: “Exemplu de urmat de cât mai mulți cetățeni care iubesc acest oraș, această țară.”