Descoperirea telocitelor de către un grup de cercetători de la Institutul Naţional de Patologie "Victor Babeş" condus de acad. dr. Laurenţiu M. Popescu a făcut înconjurul lumii. SUA, mai multe ţări europene - între care Germania, Italia -, dar în special China, manifestându-şi interesul pentru acest proiect.
Telocitele sunt celule care există în organe şi care potrivit cercetărilor de la momentul actual ar avea rol în regenerarea inimii.
Cercetătorii de la Institutul "Victor Babeş"au descoperit întâmplător, în timp ce făceau studii ale celulelor din intestin, prezenţa unor celule care împreună cu cele stem ar putea reface muşchiul inimii afectat de infarct.
Prezenţa telocitelor a fost confirmată independent prin metode diferite de grupuri din Italia, Germania, Marea Britanie, SUA, Spania, Olanda şi China.
Dezvoltarea, regenerarea şi chiar repararea anumitor organe, ajutată de telocite "Telocitele sunt nişte celule cu un corp mic, dar cu prelungiri extrem de lungi, prezente în aproape toate organele corpului. Mai nou s-a evidenţiat prezenţa lor şi în piele", a spus acad. dr. Laurenţiu M. Popescu.
Rolul telocitelor este de telecoordonare la distanţă şi de comunicare inter şi transcelulară. Telocitele constituie, împreună cu celulele stem, un tandem "important" pentru dezvoltarea, regenerarea şi eventuala reparare a diverselor organe. Cercetările sunt la început şi vizează rolul acestora în organism şi în viitoarele tratări ale anumitor afecţiuni.
Medicii chinezi i-au invitat pe cercetătorii români în laboratoarele lor Grupul condus de acad. dr. Laurenţiu M. Popescu a studiat prezenţa telocitelor atât în organe cavitare (inimă, tub digestiv, uter, trompe uterine) cât şi necavitare (plămân, pancreas, glandă mamară, placentă), dar şi în învelişul organelor - pleură, pericard, peritoneu.
Un grup de cercetători români va pleca, pe 8 octombrie, pentru 20 de zile, să lucreze într-unul dintre cele mai performante laboratoare din China.