În cele 111 zile de mandat, președintele Klaus Iohannis a retrimis la Parlament șase legi. Câteva din aceste decizii au fost însă controversate.
Cele șase proiecte respinse sunt: lege pentru acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, lege pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc, lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, lege privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, lege pentru modificarea şi completarea legii apelor nr. 107/1996 și lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Cel mai puternic scandal a fost provocat de cererea lui Iohannis de reexaminare a Codului Silvic. Deputatul PSD, Doina Pană, fost ministru delegat al Apelor și Pădurilor în Guvernul Ponta, a declarat, miercuri, în cadrul emisiunii "Ultimul cuvânt", la B1 TV, că proiectul de lege, privind modificarea Codului Silvic, a fost retrimis de șeful statului, Klaus Iohannis, în Parlament, pe fondul lobby-ului companiei austriece, SC Holzindustrie Schweighofer SRL. „Nu am nici o legătură, ştiu că au existat anumite detalii în talk-show-uri, nu există la mine noţiunea de lobby sau intervenţie pentru a rezolva o problemă. Nici în cazul acesta nu a existat, nici măcar nu au încercat să ajungă la mine. Este o speculaţie făcută de fostul ministru, pe care probabil ar fi bine să o explice fosta doamnă ministru, nu are însă absolut nimic de-a face cu mine şi cu administraţia mea. Orice om e supus greşelii şi dacă fanii mei mă critică şi au dreptate încerc să mă îndrept, dar în privinţa lobbyului nu are nimeni dreptate”, a fost replica lui Iohannis.
Și respingerea inițiativei privind comemorarea lui Avram Iancu l-a adus pe șeful statului în defensivă. Potrivit unui comunicat de presă, preşedintele Klaus Iohannis susţine iniţiativa de cinstire a memoriei lui Avram Iancu prin conferirea titlului de erou naţional şi consideră ideea ca fiind foarte bună. ”Pentru ca legea să poată fi însă promulgată este nevoie ca textul ei să respecte anumite cerinţe şi criterii de natură procedurală şi de tehnică legislativă”, se explică Administrația Prezidențială.
Ultimul proiect respinsa fost cel privind finanțarea partidelor, întrucât șeful statului nu este de acord cu prevederea prin care partidele se pot împrumuta. Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a dat asigurări că modificările cerute de Iohannis vor fi operate „în termen”.