Mar-a-Lago, 6 aprilie 2017. Donald Trump îl primește pe Xi Jinping în luxoasa sa reședință din Florida. Lumea întreagă așteaptă cu sufletul la gură prima întâlnire dintre cei doi coloși.
Trump, instalat de numai două luni și jumătate la Casa Albă, lăsase să se înțeleagă că nu Rusia, ci China este marele rival mondial al Statelor Unite.
Amfitrionii Donald și Melania își pun la bătaie tot șarmul și atenția pentru a le asigura oaspeților o primire cât mai plăcută.
„Stăteam la masă, a povestit Trump la Fox. Terminasem cina. Ni se servise desertul. Cea mai grozavă prăjitură de ciocolată pe care ați văzut-o vreodată. Iar președintele Xi o savura.
„Și atunci am primit un mesaj de la generali că navele sunt pregătite și încărcate. Ce ordonați să facem? Și am luat decizia să o facem. Așa că rachetele porniseră.”
Cincizeci și nouă de rachete de croazieră americane Tomahawk au lovit o bază militară în Siria, ca răspuns la un atac cu arme chimice al regimului de la Damasc, soldat cu zeci de civili morți.
Siria și Bashar Al-Assad nu sunt aliații direcți ai Chinei, dar sunt aliați cu aliații săi: Rusia și Iranul. Dincolo de sclipiciul primirii și zâmbetele mieroase, atacul, ordonat chiar în timpul vizitei, era un afront direct la adresa oaspetelui.
„Și zic: «Dle Președinte, să vă spun ceva... Tocmai am lansat 59 de rachete, care se îndreaptă spre Siria, și doream să știți asta.»
„Nu voiam să plece acasă... și apoi să i se spună: «Știți, tipul cu care tocmai ați luat cina, a atacat Siria».
„El își mânca prăjitura și tăcea.”
Mar-a-Lago, 2 ianuarie 2020. Donald Trump și alți câțiva prieteni politicieni stau la masă. După o ruladă cu carne, este adus desertul – înghețată – când un telefon de la Pentagon îl înștiințează pe președinte că generalul iranian Qassim Soleimani, șeful temutelor brigăzi Al-Quds, a fost lichidat de o dronă americană. Trump își termină înghețata, după care merge să se fotografieze alături de un steag american și postează imaginea pe internet.
„Trump nu iubește războiul”, declara recent ziaristul american Bill O’Reilly, care îl cunoaște bine și cu care a stat mult de vorbă pentru cartea sa, United States of Trump.
„Detesta războiul din Irak. Nu îi place ce se petrece în Afganistan. Războiul este împotriva sistemului său de credințe, moral și comercial. Știe că este dăunător pentru afaceri. Războiul este dăunător pentru America. Nu vrea așa ceva.”
Donald Trump face politică așa cum făcea afaceri. Cu biciul într-o mână și cu zăhărelul în cealaltă. Ploaia de rachete din aprilie 2017 – dimpreună cu toată mizanscena pe care Trump o adoră – îl viza în primul rând pe Xi Jinping, și abia în al doilea rând pe Assad.
Cu prăjitura într-o mână și cu Tomahawkul în cealaltă, Trump i-a dat de ales lui Xi. Refuzul acestuia de a accepta o relație economică echitabilă între China și SUA și de a pune capăt furtului de tehnologie a dus la războiul comercial declanșat peste câteva luni de Trump. Un război pe care America, în ciuda corului de Cassandre din țară și din lume, este pe cale să-l câștige.
Qassim Soleimani (deși mai puțin mediatizat) era echivalentul șiit al lui Bin Laden și Abu Bakr Al-Baghdadi. Cu un cazier de crime asemănător ca lungime și monstruozitate, Soleimani a fost lichidat pentru că avântul pe care și-l luase Iranul în ultima vreme trebuia stopat.
Încurajat de complicitatea majorității aliaților occidentali ai SUA, Teheranul devenise extrem de periculos. Tridentul Rusia-Iran-Siria amenința să răstoarne echilibrul în Orientul Mijlociu, iar Teheranul anunțase recent că nu mai respectă nici o prevedere din muribundul Acord Nuclear semnat cu Obama.
Atacurile asupra ambasadei SUA din Bagdad, atacul cu rachete din decembrie asupra bazei aeriene americane K-1 din Irak, soldată cu uciderea unui american, a doi irakieni și rănirea a patru americani, rezoluția din Parlamentul irakian a facțiunilor pro-iraniene pentru plecarea din țară trupelor americane, ca și manifestațiile de stradă anti-americane, toate orchestrate de Soleimani, cereau un răspuns.
Pe 31 decembrie, când „protestatarii” au atacat ambasada SUA din Bagdad cu pietre și cocteiluri Molotov, Trump a scris pe Twitter: „Iranul va fi considerat integral responsabil” și va trebui să plătească „un preț foarte mare”.
„Nu este un avertisment, este o amenințare. La mulți ani!”, a adăugat el.
Deși eliminarea lui Soleimani a fost una dintre opțiunile puse pe masă de consilierii săi, Trump a refuzat inițial să o ia în considerare, socotind-o prea radicală. În schimb, a optat pentru atacuri aeriene asupra milițiilor șiite pro-iraniene.
A urmat însă un mesaj pe Twitter al Ayatollahului Ali Khamenei, în care răspundea amenințării lui Trump:
„Tipul ăsta (Trump) a scris că Iranul este responsabil pentru evenimentele de la Bagdad și că îi va da o replică Iranului...
1. Nu poți face nimic.
2. Dacă ai fi logic – și nu ai cum – ai vedea că crimele voastre din Irak, Afganistan... au făcut popoarele să vă urască.”
Potrivit unei dezvăluiri făcute de ziarul Times de la Londra, aceste patru cuvinte („Nu poți face nimic”) au răsturnat decizia lui Trump, care a ordonat lichidarea lui Soleimani.
Generalul era numărul 2 în ierarhia de la Teheran, imediat după Ayatollah (mai important chiar decât președintele Hassan Rouhani). Era brațul înarmat al revoluției islamice. Ayatollahul a plâns la coșciugul lui Soleimani și pentru că, de acum, securitatea sa personală și a regimului său nu mai sunt inexpugnabile.
Barba lui Ali Khamenei a tremurat pentru că acela care a omorât 15.000 de manifestanți anti-regim nu mai este.
O lovitură precum lichidarea numărului 2 nu putea fi lăsată fără răspuns de Teheran. A urmat un atac cu rachete asupra a două baze americane din Irak. Nici un militar american nu a fost rănit. Pagubele materiale au fost minime. Rachetele au nimerit aiurea.
Unele opinii afirmă că intenționat, pentru a nu-l irita mai tare pe Trump și a escalada astfel conflictul.
Altele susțin că din cauza proastei calități a rachetelor (de fabricație iraniană) și a operatorilor stângaci.
Și într-un caz, și în altul, Iranul pică prost. În primul, înseamnă că Republica Islamică se teme de Trump. În al doilea, că forța militară cu care se laudă este un basm din 1001 de nopți.
„Am încheiat răspunsul nostru proporțional”, a declarat ministrul de Externe de la Teheran, Javad Zarif. „Nu dorim escaladarea.” Iar clericul șiit Muqtada Al-Sadr le-a ordonat milițiilor pro-iraniene din Irak să nu recurgă la alte represalii anti-americane: „Conflictul s-a încheiat”, a scris el pe Twitter.
Minciuna că în atacul cu rachete asupra celor două baze ar fi fost uciși 80 de americani este cu atât mai jenantă pentru regimul de la Teheran.
Și cum o nenorocire nu vine niciodată sigură, a urmat și doborârea avionului ucrainean. Tonul jalnic cu care Iranul și-a negat inițial vina, în ciuda evidențelor (inclusiv video), pentru a și-o recunoaște apoi cu coada între picioare, arată că regimul mullahilor este în găleată. Tocmai a pierdut sprijinul țărilor occidentale, multe având pasageri la bordul aparatului luat la țintă (din greșeală, probabil) de antiaeriana iraniană, stresată de amenințarea unei noi lovituri a lui Trump.
Fidel principiului său „Biciul și Zăhărelul”, după lichidarea lui Soleimani, liderul american le-a întins iranienilor o mână, îmbiindu-i la o colaborare împotriva „dușmanului natural” comun, ISIS.
„Distrugerea ISIS este bună pentru Iran și ar trebui să conlucrăm pentru aceasta și pentru alte priorități comune”, a spus Trump. „Poporului și liderilor din Iran: Dorim să aveți un viitor și încă un viitor măreț. Unul pe care îl meritați, unul al prosperității acasă și al armoniei cu națiunile lumii. Statele Unite sunt gata să îmbrățișeze pacea cu toți cei care o doresc.”
Donald Trump nu iubește războiul. Lui îi plac afacerile și pokerul. Însă tocmai de aceea știe că, odată forțat să intre în război, trebuie să o facă fulgerător și decisiv.
Restul e prăjitură cu ciocolată.